Vijeliile vor cuprinde România! Cod galben de vreme severă, 13 județe sunt vizate

Vijeliile vor cuprinde România! Cod galben de vreme severă, 13 județe sunt vizate

Meteorologii au emis un nou cod galben de vreme severă în România, iar 13 județe sunt vizate. Vor fi vijelii în anumite zone ale țării, iar temperaturile se vor menține ridicate. Iată prognoza meteo pentru următoarele ore.

Potrivit datelor emise de ANM, a fost activat un cod galben de intensificări ale vântului, pentru 13 județe din țară. În următoarele ore, vântul va sufla cu putere în cea mai mare parte a țării, iar în cursul zilei de 30 iulie (marți), va sufla în special în zonele de munte, în centru, est și sud-est.

„Pe parcursul zilei de luni (29 iulie), temporar vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, iar marți, în special în centru, est și sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi viteze în general de 40…60 km/h”, transmite ANM.

În cele 13 județe se vor înregistra intensificări ale vântului în intervalul 30 iulie, ora 06:00 – 30 iulie, ora 22:00.

„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…60 km/h și pe arii restrânse de 65…70 km/h”, transmite ANM.

Cele 13 județe vizate: Bacău, Brăila, Botoșani, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Neamț, Suceava, Tulcea, Vrancea și Vaslui.

Vezi și Accuweather a publicat prognoza pentru august 2024. Câte zile caniculare vom avea, de fapt

Meteorologii au emis cod galben de intensificări ale vântului / sursă: meteoromania.ro

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat

Un cod galben este valabil pentru ziua de luni, 29 iulie 2024, de caniculă și disconfort termic accentuat. Temperaturi mai ridicate se vor înregistra atât în Oltenia, cât și în cea mai mare parte a Munteniei. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade Celsius. Zonele afectate sunt: Argeș, București, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea.

„În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…38 de grade”, transmite ANM.

Vezi și Se întoarce canicula! Cod galben de disconfort termic. Zonele care se vor topi sub valul de temperaturi ridicate

Cum va fi vremea în București

A fost emisă și prognoza specială pentru Municipiul București. Se aplică în perioada 29 iulie 2024, ora 10:00 – 30 iulie 2024, ora 22:00. Potrivit datelor meteorologice, vremea va fi una caniculară, cu disconfort termic accentuat. Indicele ITU va depăși pragul de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35-36 grade, iar cea minimă între 17-19 grade.

„Prognoză Meteorologică pentru intervalul 29.07.2024 Ora 10:00 – 30.07.2024 Ora 09:00: Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară și în prima parte a nopții când vor fi posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a zilei, în general cu viteze de 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

Prognoză Meteorologică pentru intervalul 30.07.2024 Ora 09:00 – 30.07.2024 Ora 22:00: Valorile termice vor fi mai scăzute față de ziua precedentă, însă după-amiaza va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade”, transmit meteorologii.

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!