Larisa Popa, adevărul despre relația amoroasă cu Pescobar. A spus TOT, la 6 luni după ce și-a dat demisia de la Taverna Racilor!

Larisa Popa, adevărul despre relația amoroasă cu Pescobar. A spus TOT, la 6 luni după ce și-a dat demisia de la Taverna Racilor!

În urmă cu ceva timp, Larisa Popa, cea care până nu de mult era mâna dreaptă a lui Pescobar, anunța că și-a dat demisa de la Taverna Racilor și că a pornit pe un alt drum. Anunțul a fost surpinzător pentru multă lumea, mai ales pentru că ea și Paul Nicolau făceau o echipă foarte bună. Acum, la câteva luni după ce ruptura s-a produs, Larisa a decis să vorbească despre toate cele întâmplate, dar și despre natura relației pe care o avea cu Pescobar, având în vedere că despre acest subiect s-a discutat mult timp și gurile rele spuneau că au fost împreună. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi?

Atunci când Larisa a decis să plece de lângă Pescobar s-a creat vâlvă mare. Momentul demisiei acesteia a coincis cu perioada în care afaceristul anunța că o să devină, din nou, tătic, iar de aici speculații au curs pe bandă rulantă. Mulți au fost cei care au spus că Larisa și Pescobar ar fi avut o relație, iar apariția unei noi femei în viața lui a condus și la demisia Larisei. Acum, tânăra a decis să vorbească despre toate cele întâmplate și a spus adevărul. Au avut sau nu Larisa și Pescobar o relație?

(CITEȘTE ȘI: Larisa Popa se lansează în afaceri după ce și-a dat demisia de la Taverna Racilor! Cu ce se ocupă acum)

„Noi am alimentat chestia asta”

Au trecut câteva luni de când Larisa Popa și-a dat demisia de la Taverna Racilor și încă există curioși care vor să afle dacă ea și Pescobar au avut o relație. Ei bine, acum, tânăra a rupt tăcere și a vorbit deschis despre legătura dintre ea și afacerist. Pentru a scurta suspansul, curioșii trebuie să știe că aceștia nu au format niciodată un cuplu, și între ei nu a fost vorba despre vreo legătură amoroasă, însă au avut cu adevărat o relație specială.

Ei bine, Larisa Popa a mărturisit că relația ei cu Pescobar a fost și este una specială. Cei doi au lucrat împreună mai bine de opt ani de zile și au devenit ca o familie. Aceasta chiar a intrat la propriu în familia afaceristului și are o relație foarte bună cu toți.

Cât despre presupusa relație de iubire, Larisa spune că din marketingul pe care îl făceau împreună s-a lăsat loc de interpretări, iar ei au alimentat cumva acest lucru, căci prindea bine la public, însă nu s-au iubit niciodată.

„A fost o perioadă foarte frumoasă în care am lucrat cu Pescobar, asta o să rămână mult timp întipărită în viața mea, pentru că acolo am evoluat, am crescut în businessul lui și alături de el. Eu lucrasem și înainte să mă înscriu la Puterea Dragostei la el la tavernă. 8 ani de zile am muncit alături de Pescobar, am crescut împreună. Nici vorbă de o relație cu Pescobar, noi am fost ca o familie.

Îi cunosc familia, părinții, sora, bunica, pe toată lumea. Îmi sunt foarte dragi și în momentul de față, ținem legătura fără nicio problemă. A fost o prietenie mult mai avansată cu Pescobar. Marketingul nostru la momentul respectiv s-a interpretat și cumva și noi am alimentat chestia asta. Deci nu a fost vorba de relație, am fost doar prieteni buni.”, a declarat Larisa Popa, potrivit WOWbiz.ro.

(VEZI ȘI: Larisa Popa, atac dur la adresa fostelor sale colege de la Taverna Racilor: ”O zic și sincer. Chiar primesc mesaje”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!