Obiectul cumpărat cu doar șase dolari și folosit pe post de opritor de ușă s-ar putea vinde acum cu peste 3 milioane de dolari. Cum s-a ajuns aici

Obiectul cumpărat cu doar șase dolari și folosit pe post de opritor de ușă s-ar putea vinde acum cu peste 3 milioane de dolari. Cum s-a ajuns aici
Sursa foto: Profimedia

O sculptură cumpărată cu doar 5 lire sterline (6 dolari) și folosită ca opritor de ușă s-ar putea vinde cu mai mult de 2,5 milioane de lire sterline (3,2 milioane de dolari), după ce un tribunal din Scoția a dat undă verde pentru vânzarea sa.

Au fost necesari ani buni pentru ca soarta bustului Bouchardon să fie decisă. Sculptura a fost realizată de artistul francez Edmé Bouchardon la începutul secolului al XVIII-lea și îl înfățișează pe politicianul John Gordon, arată CNN.

Sculptura este deținută acum de o administrație locală din Scoția, care a solicitat instanței încuviințarea de a vinde opera de artă. În cadrul audierilor, nimeni nu s-a opus, astfel că instanța a permis ca sculptura să fie scoasă la vânzare.

Consiliul Local din Invergordon a achiziționat sculptura în 1930, deoarece „se spunea că Gordon este fondatorul Invergordon”, au spus oficialii locali. După ce a fost cumpărată, opera a fost păstrată în clădirea primăriei și nu a fost niciodată expusă publicului. În anul 1998, un angajat a observat că sculptura este folosită pentru a ține deschisă ușa unei magazii, potrivit autoritățolor locale.

CITEȘTE ȘI: SILVIU PRIGOANĂ, MĂRTURISIRE SFÂȘIETOARE DESPRE MOARTEA FIULUI SĂU! CE S-AR FI ÎNTÂMPLAT, DE FAPT, ACUM 15 ANI: „AU DESCHIS CAPACUL LA INCUBATOR ȘI L-AU…”

S-ar putea vinde cu milioane de dolari

Într-un raport realizat în luna mai, autoritățile locale au informat că un investitor privat din străinătate a contactat casa de licitații Sotheby’s și a prezentat o ofertă de peste 2,5 milioane de lire sterline pentru această sculptură. Numele potențialului cumpărător nu a fost făcut public, însă se pare că acesta s-a oferit să plătească și pentru realizarea unei replici care să fie expusă într-un muzeu local.

Oficialii locali au spus că nu au expus bustul din cauza valorii sale foarte mari, însă acesta a fost împrumutat Muzeului Luvru Paris în 2016 și Muzeului Getty din Los Angeles anul următor.

În urma unei consultări publice organizate la începutul acestui an, membrii unui comitet al Consiliului Local au recomandat ca bustul să fie vândut. Până în iunie, Consiliul a fost de acord cu propunerea, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției.

Consiliul Local a mers, apoi, în instanță, pentru a cere încuviințarea vânzării operei de artă. A fost nevoie de acest proces deoarece legea prevede că vânzarea acestui tip de obiecte trebuie aprobată, pentru ca instanța să se poată asigura că obiectul respectiv nu are o valoare inestimabilă pentru cultura națională.

Instanța a încuviințat vânzarea bustului, însă nu este clar dacă va fi organizată sau nu o licitație.

Acest caz nu este unul singular. În 2018, o piatră care a fost folosită ca opritor de ușă la Universitatea Central Michigan timp de trei decenii s-a dovedit a fi un meteorit care s-a vândut ulterior cu 75.000 de dolari.

CITEȘTE ȘI: EA E SOȚIA LUI NICOLAI TAND! ERA CU ALTUL CÂND L-A CUNOSCUT, DAR A LĂSAT TOT PENTRU EL. FOTO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă