Gabriel Cotabiță, înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană! Funeraliile, organizate în cadru restrâns. Când are loc priveghiul

Gabriel Cotabiță, înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană! Funeraliile, organizate în cadru restrâns. Când are loc priveghiul

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie. Regretatul artist a murit la vârsta de 69 de ani, după ce fusese internat în spital din cauza problemelor de sănătate. Decesul acestuia a adus multă durere, iar acum cei care l-au iubit se pregătesc să îl conducă pe ultimul drum. Însă, funeraliile acestuia o să fie organizate în cadru restrâns, a anunțat familia. Totuși, cei care își doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face astăzi. Cum va arăta înmormântarea lui Gabriel Cotabiță. 

Gabriel Cotabiță a fost răpus de problemele de sănătate cu care se confrunta de mult timp. De-a lungul anilor, sănătatea artistului a fost fragilă, iar acesta a avut mai multe episoade medicale critice, fiind internat în repetate rânduri. Însă, cel mai dificil moment din viața sa a fost în 2015, când a suferit un atac cardio-respirator în timp ce se afla într-o sală de sport din București. Artistul a fost în comă timp de trei săptămâni, iar șansele sale de supraviețuire păreau minime.

(CITEȘTE ȘI: Cum s-a ales Gabriel Cotabiță cu numele său. După o noapte de 8 ore de chin, mama sa a…)

Gabriel Cotabiță, înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană

Decesul lui Gabriel Cotabiță a adus multă durere, atât în rândul celor care l-au cunoscut, cât și în rândul fanilor săi. Acum, regretatul artist urmează să fie condus pe ultimul drum, iar familia a făcut câteva precizări în ceea ce privește înmormântarea. Se pare că acesta va avea parte de o înmormântare în stilul Silviu Prigoană, fără prea mult tam-tam și multă lume.

Mai exact, marele artist o să fie înmormântat astăzi, 25 noiembrie, iar cei care vor să îi aducă un ultimu omagiu sunt așteptați la Capela Cimitirului Ortodox Bellu între orele 08:00-20:00. Însă, familia acestuia a precizat că ultima slujbă religioasă va fi într-un cadru restrâns, doar cu persoanele apropiate.

„Suntem recunoscătoare pentru tot sprijinul primit în această perioadă. Gabriel Cotabiță reprezintă un etalon al profesionalismului în muzica ușoară românească dar și un tată, soț și prieten excepțional.

Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați luni- 25.11.2024- la Capela Cimitirului Ortodox Bellu între orele 08:00-20:00.

Ultima slujbă religioasă se va ține în cadru restrâns. Dorim să îl onorăm cu aceeași discreție și eleganță de care a dat dovadă în timpul vieții, așadar familia nu va oferi declarații. Vă mulțumim pentru înțelegere și rugăm presa să ne respecte în continuare intimitatea. Cu recunoștință, Familia Cotabiță”, se arată în mesajul postat de familia artistului pe Facebook.

(VEZI ȘI: Ce spunea Gabriel Cotabiță despre moarte. Artistul nu se temea: „Dacă ai făcut bine, vei…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!