Bashar al-Assad a fugit în Rusia. Dictatorul ar fi primit „azil din rațiuni umanitare”

Bashar al-Assad a fugit în Rusia. Dictatorul ar fi primit „azil din rațiuni umanitare”
Sursa foto: Shutterstock

Fostul dictator al Siriei, Bashar al-Assad, a ajuns în Rusia. Acolo, el ar fi primit „azil din rațiuni umanitare”, informează presa de stat de la Moscova.

Assad și membrii familiei sale au sosit duminică în capitala Rusiei, a declarat o sursă de la Kremlin pentru agenția de presă TASS.

Potrivit Sky News, Rusia ar fi ajuns la un acord cu forțele rebele, care au preluat controlul în Siria. Rebelii ar fi comunicat Moscovei că vor garanta securitatea forțelor ruse din Siria și personalului diplomatic rus.

Moscova consideră necesară reluarea negocierilor cu privire la soluţionarea situaţiei din Siria sub auspiciile Naţiunilor Unite.

„Oficiali ruşi se află în contact cu reprezentanţi ai opoziţiei armate siriene, ai cărei lideri au garantat securitatea bazelor militare şi a instituţiilor diplomatice ale Rusiei de pe teritoriul Siriei”, transmite presa de stat de la Moscova.

„În urma negocierilor între Bashar Al-Assad și un anumit număr de participanți la conflictul armat de pe teritoriul Siriei, președintele a decis să demisioneze și a dat ordin ca puterea să fie transferată în mod pașnic”, a declarat duminică Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

CITEȘTE ȘI: DONALD TRUMP ȘI PRINȚUL WILLIAM S-AU ÎNTÂLNIT LA CEREMONIA DE LA CATEDRALA NOTRE DAME. CE AU DISCUTAT CEI DOI

Bashar al-Assad a fost nevoit să plece din Siria

Assad a părăsit capitala siriană, Damasc, duminică, după ce Guvernul său a căzut în urma unei ofensive fulgerătoare a forțelor anti-regim din întreaga țară, punând capăt guvernării sale de 24 de ani.

Locația lui, precum și a soției sale, Asma, și a celor doi copii ai lor, au fost inițial necunoscute. Ulterior, în cursul aceleiași zile, autoritățile din Rusia au anunțat că Assad a părăsit Siria după negocierile cu grupurile rebele.

Rusia și Iranul au fost principalii susținători ai regimului Bashar Al-Assad. Ministerul rus de Externe a anunțat că bazele militare ruse din Siria sunt în „stare de alertă”.

„În prezent, nu există nicio amenințare majoră la adresa bazelor militare ruse”, a transmis Ministerul rus de Externe.

CITEȘTE ȘI: ”NU RUȘII ATACĂ UCRAINA, UCRAINENII SE BAT ÎNTRE EI”. CEZAR IONAȘCU, DEZVĂLUIRI LA CANCAN SENZAȚIONAL

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute