Românii vor putea călători în Statele Unite fără a mai fi necesară obținerea vizei, după intrarea României în programul Visa Waiver

Foto: Profimedia

Românii vor putea călători în Statele Unite fără a mai fi necesară obținerea vizei, ca rezultat al intrării României în programul Visa Waiver, începând cu acest an, a anunțat Ministerul de Externe.

Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas și Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, urmează să se întâlnescă vineri, 10 ianuarie, pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize.

Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internă, la Washington, D.C.

În cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe reprezentantul statului român cu privire la decizia autorităților SUA de admitere a României în programul Visa Waiver (VWP).

Mayorkas îi va comunica totodată ambasadorului român detaliile tehnice și data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetățenii români.

Oficialii celor două țări vor marca desemnarea României în programul de scutire de vize, trecând în revistă eforturile ambelor părți pentru aderarea României, precum și formele de cooperare privind îndeplinirea în continuare a cerințelor de reciprocitate și schimb de informații.

La evenimentul din capitala Statelor Unite vor lua parte oficialii americani ai Departamentului pentru Securitate internă și Departamentului de Stat, precum şi reprezentanți ai Ambasadei României la Washington.

(Citește și: Deși divorțează de Ben Affleck, Jennifer Lopez păstrează inelul de logodnă de 5 milioane de dolari primit de la acesta. „Pentru mine, înseamnă …”)

Ce marchează intrarea României în programul Visa Waiver

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a comentat importanța momentului:

“Evenimentul de vineri este punctul culminant şi rezultatul final al anilor de muncă asiduă a oficialilor români și americani. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate.

România își consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. Vor exista beneficii importante – românii vor putea călători mai ușor, impulsionând astfel comerțul si investițiile, şi încurajând turismul şi contactele directe. Având in vedere cerințele stricte pe care le-a avut de îndeplinit, ca orice alt stat admis în program, Romania devine o țară mai sigură, care își coordonează mai strâns securitatea cu Statele Unite.”

Ca urmare a deciziei Guvernului federal al SUA, România devine astfel al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.

Ce condiții a trebuit să îndeplinească România

Pe lângă criteriul ratei de refuz, accesul României în programul Visa Waiver a presupus îndeplinirea unor criterii esențiale legate de securitatea documentelor de călătorie, realizarea schimbului de informații, implementarea unor măsuri concrete pentru combaterea terorismului şi a migrației ilegale.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, autoritățile române au numit în 2023 un coordonator național și au creat un comitet inter-instituțional pentru includerea României în programul SUA de scutire de vize. Totodată, îndeplinirea criteriilor tehnice a presupus încheierea unor acorduri, implementarea unor măsuri tehnice concrete, precum şi modificări legislative importante.

Ce este Visa Waiver și ce alte condiții trebuie să îndeplinească românii care călătoresc în Statele Unite

Programul Visa Waiver este un parteneriat cuprinzător de securitate între Statele Unite și țările desemnate, care permite cetățenilor acestor state să călătorească în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri.

Programul are o importantă componentă de combatere a terorismului și a infracționalității transfrontaliere, inclusiv a migrației ilegale, care necesită un schimb permanent de informații cu țările participante, sprijinind în același timp comerțul si călătoriile în scop turistic sau de afaceri.

Programul este administrat de Departamentul de Securitate Internă în colaborare cu Departamentul de Stat. Până în prezent, cetățenii a 42 de state pot călători în SUA în cadrul programului Visa Waiver.

Cetățenii țărilor incluse în Programul Visa Waiver care doresc să călătorească în Statele Unite trebuie să se înregistreze în Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization – ESTA) înainte de a se deplasa in SUA și să îndeplinească o serie de cerințe de eligibilitate.

(Citește și: Virusul HMPV a ajuns și în România! A fost confirmat primul caz la noi în țară)

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!