Când ar fi murit Gene Hackman, de fapt. Detalii macabre din anchetă

Foto: Profimedia

Actorul american Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa, au fost găsiți morți miercuri după-amiaza în casa lor din Santa Fe, New Mexico. Cuplul pare să fi decedat ”cu câteva zile în urmă”, în condiții suspecte.

Cadavrele celor doi au fost descoperite miercuri după-amiază. Conform unui mandat de percheziție obținut de asociația de presă Associated Press, actorul, în vârstă de 95 de ani, a fost găsit la intrare, în vreme ce trupul soției sale, în vârstă de 65 de ani, a fost descoperit în baie. A fost găsit un flacon cu pastile pe bază de rețetă lângă corpul lui Betsy Arakawa. Unul dintre câinii celor doi a fost, de asemenea, găsit mort.

Cuplul pare să fi murit ”de câteva zile”, conform agenției de presă Associated Press. De asemenea, din declarații obținute de NBC News, Betsy Arakawa ”avea mâinile și picioarele mumificate”.

”Se întâmplă multe modificări la un corp după moarte, anumite schimbări post-mortem și unele dintre acestea sunt influențate de mediul în care corpul s-a descompus. Mumificarea este o schimbare specifică care se manifestează printr-un țesut descompus care se usucă și se dezhidratează”, a transmis dr. Brett Cohen, asistent-profesor la Departamentul de Medicină de Urgență al Centrului Meidcal Universitar Vanderbilt, conform Yahoo News.

Mumificarea poate fi, de asemenea, limitată la anumite părți ale corpului, conform informațiilor tranmise de dr. Brett Cohen.

Citește și: Misterul morții lui Gene Hackman ia o întorsătură macabră! Descoperirea bizară care dă peste cap ancheta!

Foto: Profimedia

Cuplul pare să fi decedat „cu câteva zile în urmă”

”Mumificarea parțială este atunci când doar anumite părți ale corpului au trăsături ale mumificării, întâlnite mai ales la extremități, alături de alte schimbări post-mortem. Mumificarea completă este atunci când 100% din țesut este afectat”, a explicat Dr. Brett Cohen.

Autoritățile au verificat conducele de gaz din casă și din jurul acesteia, după ce cadavrele au fost descoperite. Departamentul de Pompieri nu a găsit niciun semne de scurgere a monoxidului de carbon sau semne ale otrăvirii.

”A fost iubit și admirat de milioane de oameni din jurul lumii pentru cariera sa fabuloasă în actorie, dar pentru noi a fost mereu doar un tată și un bunic”, au comentat fiicele și neopata lui Gene Hackman, joi.

Citește și: Modul șocant în care au fost descoperiți Gene Hackman și soția de către apelantul 911: „La naiba, la naiba”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Click.ro
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Gandul.ro
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!