Minciuna lui Charles Spencer înainte de funeraliile Prințesei Diana. Cum a reușit să-și ascundă discursul de Familia Regală

Sursa foto: Profimedia

Charles Spencer a dezvăluit cum a reușit să țină secret discursul pe care urma să-l rostească la funeraliile surorii sale, Prințesa Diana. Cu numai o zi înaintea ceremoniei, el și-a dat seama că oficialii Casei Regale se așteptau să vadă textul.

Pentru a evita ca cineva să îl verifice sau să încerce să intervină asupra discursului, Spencer a inventat pe loc o scuză. El povestește episodul în noua sa carte, „Swan Song: Diana, My Sister”. Totul s-a petrecut pe 5 septembrie 1997, când acesta a ajuns la Westminster Abbey pentru repetițiile organizate înaintea funeraliilor Prințesei Diana, scrie RadarOnline.

Spencer și-a dat seama că persoanele prezente se așteptau ca el să aibă asupra sa discursul pe care urma să-l rostească a doua zi. Fratele Dianei nu voia însă ca textul să fie analizat în prealabil sau ca altcineva să poată influența ceea ce urma să spună în fața unei audiențe uriașe.

Așa că a pretins că făcuse o greșeală banală și își uitase discursul acasă.

„Doamne, ce prost sunt! (…) În toată agitația de a ajunge aici la timp, mi-am uitat discursul acasă!”, le-ar fi spus Charles Spencer celor prezenți.

Strategia a funcționat, iar conținutul discursului a rămas secret până în momentul în care Spencer s-a ridicat să vorbească la funeraliile surorii sale.

Sursa foto: Profimedia

Charles Spencer voia ca nimeni să nu-i modifice discursul

Nu este pentru prima dată când Charles Spencer vorbește despre decizia de a ascunde textul. Într-un interviu acordat BBC Radio 4 în 2017, acesta explica faptul că natura profund personală a discursului l-a determinat să îl protejeze înainte de ceremonie, astfel încât nimeni altcineva să nu poată avea un cuvânt de spus asupra conținutului său.

Spencer a explicat că a privit discursul ca pe o oportunitate de a vorbi în numele surorii sale, care nu mai putea să o facă.

El a susținut ulterior că nu intenționase să lanseze atacuri la adresa cuiva, ci să vorbească sincer despre Diana. Unele dintre pasajele discursului au fost însă interpretate drept critici dure la adresa presei și a mediului regal.

În timpul funeraliilor din 6 septembrie 1997, Spencer și-a descris sora drept „cea mai vânată persoană a epocii moderne” și a vorbit despre presiunea uriașă la care fusese supusă.

Fratele Dianei a promis, de asemenea, că familia Spencer va face tot posibilul pentru a-i proteja pe William și Harry și pentru ca cei doi să poată crește fără a fi sufocați de așteptările și presiunile care marcaseră viața mamei lor.

Sursa foto: Profimedia

Discursul a stârnit aplauze în fața Westminster Abbey

Cuvintele sale au provocat o reacție puternică în rândul oamenilor adunați în afara Westminster Abbey. Mulțimea a izbucnit în aplauze, care au putut fi auzite și în interiorul bisericii.

Prințesa Diana murise cu șase zile înainte, pe 31 august 1997, la vârsta de 36 de ani, în urma accidentului de mașină produs în tunelul Pont de l’Alma din Paris.

Ani mai târziu, Charles Spencer a susținut că Regina Elisabeta a II-a nu i-ar fi reproșat discursul. Potrivit relatării sale, când regina a fost întrebată ce părere avea despre cele spuse de el, aceasta ar fi răspuns că Spencer avea dreptul să spună ceea ce simțea, fiind vorba despre funeraliile surorii sale.

CITEȘTE ȘI:

Prințul Harry ar fi știut dinainte despre dezvăluirile lui Charles Spencer. Ce a discutat cu unchiul său

Regele Charles reacționează după acuzațiile fratelui Prințesei Diana. Ce susține Charles Spencer că i-ar fi spus după moartea ei

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!