S-ar putea institui stare de urgență în România? Ce s-ar putea întâmpla în țara noastră? Raisa a făcut noi declarații, în exclusivitate pentru Dan Diaconescu Direct! Iată ce a spus!
Raisa: Nu o să fie război, asta este o veste bună, că nu o să plecăm să ne bătem noi. Pe acte va fi, doar ca să ne țină în case. Gândiți-vă, dacă se instituie legea marțială… Am avut exemplul ăsta și când a fost ordonanța aia de urgență. Domnul Arafat, de exemplu, a spus că nu avem voie să ieșim de la ora 21:00 la 05:00.
Atunci nu o să mai avem voie să ieșim deloc. Și atunci era interzisă organizarea de proteste. Se organizau, dar cu un număr limitat de persoane, până într-o sută de persoane, ca să nu se infecteze. Dacă este stare de necesitate sau de război, nu o să mai putem ieși deloc în stradă.
Dan Diaconescu: Da, cu ocazia asta împușcă mai mulți iepuri.
Raisa: Da, ei crezând că dacă îi țin pe oameni în casă, oamenii nu o să se mai gândească poftim, la turul 2, la turul 1, la domnul Călin Georgescu.
Dan Diaconescu: Îmi închipui că și în țările astea europene care acum ne conduc, de fapt, vor institui cam aceeași stare, că și ei au aceleași avantaje.
Raisa: Exact, dar sunt câteva, vorbim de Franța, vorbim de Germania. Restul țărilor din UE nu.
Dan Diaconescu: 100% se dă starea asta de urgență, de război?
Raisa: intenționează. Nu știu ce s-ar putea întâmpla ca să nu le iasă planul ăsta.
Dan Diaconescu: Și deci ne bagăm în casă ca la pandemie, cam așa va fi.
Raisa: Mai rău decât la pandemie, că atunci aveam pe zi totuși puteam să ieșim.
Dan Diaconescu: Da, făceam declarația aia, ne puneam botnița și ieșeam. V-ați vaccinat, doamna Raisa?
Raisa: Nu. O dată, pentru că vreau să vă spun că mie mi-e foarte frică de injecții, trebuie să recunosc lucrul ăsta. că nu mi-a spus nimeni ce conține acel vaccin, pentru că, de exemplu, eu sunt alergică la anumite substanțe. Păi dacă nu știu ce conține vaccinul respectiv, eu nu pot risca să mă vaccinez și să mor pe loc pentru că, nu știu, fac o alergie sau o reacție adversă. Nu ne-au spus ce conține. ce aș fi băgat în mine, ca să zic așa, o substanță despre care nu știam nimic?
În al treilea rând, toți ne spuneau, dacă vă amintiți în perioada aia, toți însemnând, toți doctorii din televiziune, că toți erau doctori, adică nu mai erau jurnaliști, nu mai erau analiști, erau doctori și ne spuneau că știu ei sigur că vaccinul nu are reacții adverse. stați un pic, domnul Diaconescu, păi și o aspirină are reacții adverse. Scrie pe ea, scrie acolo în prospectul ăla, nu există un medicament, nu există un vaccin care să nu aibă și reacții adverse. Și atunci… Nu, nu m-am vaccinat.
Citește și: Makaveli a spus tot! Ce ar face Gigi Becali dacă ar ajunge președinte: „După o lună…”