Acasă » Știri » Cutremurul de 6,2 grade magnitudine care s-a resimțit și în România! Țara care trăiește iar un coșmar

Cutremurul de 6,2 grade magnitudine care s-a resimțit și în România! Țara care trăiește iar un coșmar

De: Irina Vlad 23/04/2025 | 17:14
Turcia a fost zguduită de un utremur de 6,2 grade pe scara Richter/ sursă foto: Profimedia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter s-a produs în urmă cu puțin timp pe largul coastei din Istanbul, provocând pagube și panică în metropola turcă. Seismul a fost resimțit și în România. 

Miercuri, 23 aprilie 2025, un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe Scara Richter s-a produs în Marea Marmara în apropiere de Silivri, care se află la aproximativ 70 de kilometri de vest de oraș, iar replicile continuă și la această oră, notează presa din Turica. Seismul s-a resimțit și în țările vecine – în România, Bulgaria, Grecia și Macedonia de Nord.

Te-ar putea interesa: BREAKING! 5 cutremure în doar 8 ore, în Vrancea. Seisme în lanț, după Paște

Cutremur de 6,2 grade pe scara Richter în Turcia

Epicentrul cutremurului, care a lovit la ora 12:49, a fost în zona Silivri, la aproximativ 80 km vest de Istanbul. A fost la o adâncime de 6,92 km (4,3 mile), a transmis agenția turcă pentru dezastre (AFAD).

Autoritățile din Istanbul au declarat că nu au existat pierderi de vieți omenești, dar că 151 de persoane au fost rănite. Cele mai multe dintre ele – din cauza panicii –  s-au aruncat de pe geamul clădirilor în care se aflau. Nicio clădire rezidențială nu a fost avariată, însă mai multe clădiri abandonate s-au prăbușit în districtul Fatih din centrul orașului.

Turcia a fost zguduită de un utremur de 6,2 grade pe scara Richter/ sursă foto: Profimedia

În februarie 2023, în Turcia s-a produs unul dintre cele mai devastatoare cutremure din ultimul secol. Un seism cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter s-a produs la 23 de kilometri de Nurdagi, în sudul provinciei Gaziantep, la o adâncime de 24,1 kilometri. Acest cutremur a lovit și nordul Siriei, ucigând peste 50.000 de persoane în ambele țări.

Turcia este una dintre cele mai active regiuni seismice din lume.. Orașul găzduiește aproximativ 16 milioane de oameni. Cu două linii de falie cheie în vecinătatea sa – Anatolia de Nord și Anatolia de Est, potrivit Societății Geologice din Londra, orașul se află foarte aproape de falia Anatolia de Nord, care trece la mai puțin de 20 de kilometri de Istanbul și prin Marea Marmara.

Din punct de vedere istoric, această falie a provocat mai multe cutremure dezastruoase, inclusiv un cutremur cu magnitudinea de 7,6 care a lovit orașul Izmit din apropiere în 1999, ucigând peste 17 000 de persoane și provocând strămutarea altor aproximativ 500 000.

Orașul din România zguduit de 3 cutremure în doar 16 ore! Localnicii au tras o sperietură soră cu moartea: ”Ne-a zdruncinat!”

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×