Distracție mare, la malul mării! Vedetele au luat cu asalt stațiunea Mamaia, de 1 Mai. Cabral nu avea nici el cum să lipsească de la petrecerea ce a dat startul verii. Apariția sa a fost una funny, ca de obicei, „în uniformă estivală”, cu ochelari, șapcă, atitudine și glumele la purtător. În ceea ce-o privește pe soția sa, Andreea Ibacka, așa cum ne-a obișnuit, actrița a purtat o ținută lejeră, dar… letală. Și pentru că nu sunt genul care stă pe margine și se uită de sus, cei doi soți celebri au intrat în mulțime și au dansat ca doi adolescenți în vacanță. Mai ales Cabral, care a țopăit de zor nu doar cu soția, ci și cu o domnișoară din preajma lui. CANCAN.RO vă oferă imagini, în exclusivitate.
Cum îți dai seama că, oficial, a început vara? Simplu… Cabral e pe litoral, la Loft, cu șapcă pe cap, ochelari de soare și chef de dans cu domnișoarele care îl înconjurau. Astfel că, atunci când ești vedetă Pro TV și te mai numești și Cabral, ziua de 1 Mai nu este despre mititei și cozi la grătare, ci despre distracție și voie bună direct pe litoral!

Cei doi soți celebri au fost surprinși în stațiunea Mamaia, în compania unor prieteni. Au ajuns apoi la Loft, locul unde muzica bubuie, soarele „arde”, iar vedetele nu se ascund de nimeni. Cabral și Andreea Ibacka au atras toate privirile prin stilul lor relaxat, dar mereu în tendințe. Prezentatorul TV a optat pentru un look lejer, afișând un zâmbet larg și o atitudine de „eu n-am venit să epatez, dar oricum o fac”. La rându-i, actrița a purtat o ținută estivală, albă, și o geantă sport prinsă în talie. Nu se poate nega, e o mamă modernă, extrem de cool! Cei doi soți s-au integrat perfect în peisaj, socializând cu prietenii și bucurându-se de o zi perfectă la malul mării. Și, cine știe, poate au dat și câteva sfaturi de parenting pe ritm de house.
Și pentru că nu sunt genul care stă pe margine și se uită de sus, cei doi soți celebri au intrat în mulțime și au dansat ca doi adolescenți în vacanță, înconjurați de prietenii care i-au însoțit. Fără ifose, fără cordon de body-guarzi. Unde mai pui că vedeta de la PRO TV, sociabil din fire, a rupt ritmul împreună cu o altă domnișoară. Dar cel mai probabil, consoarta lui nu e geloasă. De altfel, Andreea și Cabral, care împreună au doi copii, formează un cuplu cunoscut prin naturalețea și energia pozitivă pe care o emană.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.