Ce-au putut să pățească Monica Tatoiu și soțul ei, Victor, în gara din Lyon: ”Voiam să ne dăm jos!”

Ce-au putut să pățească Monica Tatoiu și soțul ei, Victor, în gara din Lyon: ”Voiam să ne dăm jos!”

Monica Tatoiu este cunoscută ca fiind o împătimită a vacanțelor. Femeia de afaceri călătorește foarte des în toate colțurile lumii, însă nu decurge mereu totul așa cum plănuiește. Uneori, mai are parte și de peripeții. Recent, vedeta și soțul eu, Victor Tatoiu, au mers în Franța și au întâmpinat probleme. Află, în articol, ce au pățit cei doi!

Monica Tatoiu este un personaj care apare foarte des pe micile ecrane, iar oamenii o apreciază pentru că este directă și spune mereu ceea ce gândește. Îi place să se bucure de viață, mai ales că nu a avut niciodată probleme financiare. Afacerile sale au avut succes, iar acum are o pensie ce depășește 20.000 de lei pe lună, conform spuselor sale. Astfel că nu ține de cont de sumele pe care le cheltuie, fiind o împătimită a vacanțelor. De această dată, vedeta a plecat în Franța, acolo unde a avut parte peripeții.

Citește și: Monica Tatoiu dă din casă cu o sinceritate dezarmantă: așa se ”alintă” după 41 de ani de căsnicie: ”El mă face proastă, eu, incult!”

Ce a pățit Monica Tatoiu în vacanță, în Franța

Recent, Monica Tatoiu și soțul ei, Victor, au fost plecat în vacanță în Franța și au avut parte de mai multe peripeții. Cei doi s-a bucurat de clipe frumoase în Lyon, însă „aventura” a început cu adevărat atunci când au vrut să plece spre Paris pentru se îmbarca în avion.

Monica Tatoiu a povestit că ea și partenerul ei de viață au luat trenul greșit. În cele din urmă, femeia de afaceri s-a delectat cu o sticlă de vin și a reușit să ajungă cu bine la destinație. Totuși, problemele nu s-au oprit acolo. Cei doi au întâmpinat dificultăți și cu avionul care urma să zboare din Paris către București.

„Am plecat către Paris și ne urcăm în tren la gară. Acolo, o doamnă ne spune că nu e trenul nostru. Trenul nostru mergea la Charles de Gaulle, trenul acela mergea la Paris, la Gare de Lyon. Noi aveam sacoșe, plase, luasem mâncare, vin. Să ne vezi pe noi acolo… Voiam să ne dăm jos, dar trenul plecase. Nu aveam bilet pentru trenul ăla, aveam pentru celălalt. Noi am explicat acolo. La Paris ai niște culoare și te verifică la fel ca la aeroport. La gara aceea din Lyon era un singur peron, unde erau trei trenuri.

Să ne vezi pe noi în mijlocul Parisului duminică la prânz. Eu am băut singură sticla de vin în tren. Am găsit o doamnă care mi-a făcut loc lângă ea, mi-a dat să și mănânc. Apoi găsim ceva să ajungem la aeroport. Ne urcăm în avion la ora 19.30 și trebuia să plecam la 19.55, apoi îl vedem pe căpitan cum își ia haina și pleacă. A zis că el este responsabil pentru noi și nu ne duce, că avionul e stricat. Ne-am dus la o altă poartă. Noi am ajuns la 2.30. Am mai băut în avion niște vin roșu”, a povestit Monica Tatoiu la Un show păcătos.

Ei bine, și atunci când credeau că au ajuns acasă cu bine și peripețiile s-au terminat, o nouă problemă le-a dat bătăi de cap. Portofelul lui Victor Tatoiu dispăruse. Ulterior, el și Monica Tatoiu au rămas surprinși unde au putut să îl găsească.

„Am ajuns acasă, am despachetat, ne-am uitat la televizor și dimineață ne trezim, eu aveam o emisiune cu politica. Vine Tatoiu și mă întreabă de portofelul lui. I-am zis să-și găsească portofelul cât timp plec eu la emisiune. Ne-am uitat pe camere, l-a ascuns pisica sub pat”, a mai spus femeia de afaceri.

Citește și: „Dacă era sosie de ce l-au omorât?” Monica Tatoiu, dezvăluiri inedite despre Papa Francisc, la Dan Diaconescu DIRECT

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!