Cum recunoaștem ouăle proaspete și unde trebuie să le depozităm, potrivit doctorului în biotehnologie Dan Vodnar

Profesorul Dan C. Vodnar, sfaturi despre consumul ouălor/ Sursa foto: Captură video, Pixabay

Dan C. Vodnar, doctor în biotehnologie, a fost invitat în cea mai nouă ediție a podcastului Altceva, cu Adrian Artene. Expertul a abordat mai multe subiecte importante despre alimentație și regulile nutriționale. Printre altele, acesta a explicat atât cum putem recunoaște ouăle proaspete, cât și modul în care trebuie depozitate. Află, în articol, toate detaliile!

Sâmbătă, 24 mai 2025, a avut premiera cea mai nouă ediție a podcastului Altceva, cu Adrian Artene. De această dată, invitat a fost Dan C. Vodnar – profesor universitar, expert evaluator al Comisiei Europene, doctor în biotehnologie și autorul al unor cercetări științifice cu privire la managementul calității alimentelor, studii în Franța, Italia și Germania.

Cum recunoaștem ouăle proaspete, potrivit profesorului Dan C. Vodnar

Oul este unul dintre cele mai consumate alimente, mai ales că modul său de preparare este unul foarte simplu. De asemenea, este utilizat în multe rețete, inclusiv deserturi. Așadar, este foarte important să știm cum să îl alegem de pe rafturile magazinelor.

Profesorul Dan C. Vodnar a explicat cum putem recunoaște un ou vechi, de mai bine de două săptămâni. Doctor în biotehnologie a precizat că cea mai bună metodă este cea a scufundării acestuia în apă, detaliind modul în care funcționează.

„Să ne imaginăm că avem această apă, că scufundăm oul și oul în momentul în care are poziție orizontală înseamnă că este un ou proaspăt. Cu cât își schimbă centru, cu cât el practic se ridică, cu atâta înseamnă că este un ou mai vechi. În momentul în care rămâne totuși în contact cu partea inferioară a vasului, deci nu s-a ridicat, înseamnă că e un ou vechi de o săptămână și jumătate până la două săptămâni, iar în momentul în care începe să floteze, oul este peste patru săptămâni și n-ar mai trebui să-l consumăm. Dar și aici este o poveste a ouălor. Ouăle, în realitate, pe suprafața lor, coaja are peste 10.000 de pori și prin porii aceia, oul respiră cu exteriorul.

Adică oul, înțelegem perfect, este format din albuș și gălbenuș, albușul are peste 90% apă. Albușul este cel care stă în contact cel mai mult cu coaja și atunci apa respectivă este cea care e evaporată, este un proces de evaporare clasic. De aceea ouăle la 4 săptămâni încep să floteze, să plutească la suprafața apei. La ouă cred că este foarte important, în primul rând, să vedem etichetarea lor, când sunt puse în cofraje, când sunt livrate, recoltate, produse și în funcție de asta putem să ne ghidăm”, a declarat profesorul Dan C. Vodnar.

Cum depozităm corect ouăle

Profesorul universitar a vorbit și despre importanța depozitării corecte a alimentelor. Dan C. Vodnar i-a îndemnat pe oameni să evite să pună ouăle în ușa frigidului, cel mai bun loc fiind pe raftul din mijloc. Acesta a explicat și motivele acestui sfat prețios.

„Un alt element important este ca întotdeauna ouăle, și sigur că în cofraje vom vedea că se întâmplă lucrurile acestea, să fie păstrate cu vârful în jos. Și când le punem acasă, știți că sunt acum dispozitive de frigidere, nu e necesar să pui cofrajul pe care îl iei din supermarket în frigider, ci sunt acele dispozitive care mimează foarte bine design-ul lor și oul se pune cu vârful în jos. De ce? Pentru că în partea de sus există o cameră de aer.

Și camera aceea de aer presează pe ou și nu lasă, practic, să se degaje cantitatea de apă, adică nu lasă să se evapore cantitatea de apă din interiorul oului. Și asta înseamnă că ele se păstrează mai proaspete pentru mai multă perioadă. Spuneam, la un moment dat, că niciodată și în continuare, cred cu tărie și încerc să promovez cât de mult se poate lucrul acesta, să nu păstrăm ouăle pe ușa frigiderului. În momentul în care pe ușa frigiderului păstrăm ouăle și noi avem relații foarte bune cu frigiderul, adică tot mergem, îl deschidem, îl închidem, îl deschidem, îl închidem… atunci, practic, ce faci?

Tu omogenizezi foarte puternic ouăle și nu faci nimic altceva decât să facilitezi eliberarea moleculelor de apă. De fapt, să faci o accelerare a procesului de îmbătrânire a lor.
Motiv pentru care cea mai bună variante este să le păstrezi în frigider pe unul dintre rafturi, chiar poate pe raftul din mijloc, să nu fie nici pe cel de sus, nici pe cel de jos, pe raftul din mijloc și puse în aceste dispozitive pentru ouă sau chiar puse într-un borcan”, a mai spus expertul.

Ediția integrală poate fi vizionată aici

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările și ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care îți antrenează mintea și îți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi