Puțini știu ce a făcut Deea în ziua în care fostul ei soț, Dinu Maxer, s-a căsătorit cu Magdalena Chihaia, femeia în brațele căreia și-a găsit fericirea! Nici copiii nu au fost prezenți la marele eveniment!
În timp ce Dinu Maxer îi jura iubire veșnică Magdalenei Chihaia într-o ceremonie plină de emoție, Deea Maxer se întorcea din țară, după o perioadă petrecută în Republica Dominicană. Artista a fost plecată pentru filmările emisiunii „Tempting Fortune România”, difuzată pe Kanal D.
Întoarcerea în România a fost una de-a dreptul emoționantă pentru Deea, care a fost așteptată la aeroport de cei doi copii pe care îi are împreună cu Dinu Maxer. Cei doi au întâmpinat-o pe mama lor cu flori și un bilețel. Chiar dacă ziua a fost una foarte importantă pentru fostul ei soț, vedeta a decis să rămână acasă alături de familie.

Fosta soție a lui Dinu Maxer este foarte activă pe social media și împărtășește multe momente importante cu persoanele care o urmăresc în mediul online. La scurt timp după ce a ajuns în țară, Deea Maxer a publicat pe rețelele de socializare un videoclip prin intermediul căruia și-a anunțat fanii că s-a întors din junglă!
„Ghiciți cine s-a întors direct din junglă, de la «Tempting Fortune România», pentru voi? Sunt aici, din nou acasă, din nou alături de voi și sper că aveți televizoarele pe Kanal D ca să urmăriți cea mai tare experiență a celor 11 colegi ai mei, împreună cu mine”, a spus Deea Maxer, în filmulețul publicat pe rețelele de socializare.
View this post on Instagram
Seara, Deea Maxer a fost văzută în centrul Bucureștiului alături de fiica ei. Cele două s-au plimbat, iar apoi s-au oprit la o gelaterie. Prin urmare, copiii nu au fost prezenți la nunta lui Dinu Maxer cu Magdalena Chihaia, absență care, potrivit unor surse apropiate acestora, a fost stabilită de comun acord. Motivul? Și-au dorit să protejeze intimitatea familiei!