Peste 3.000 de persoane au ieșit în stradă în Piața Victoriei, la un protest declanșat de uciderea violentă a Teodorei Marcu, tânăra de 23 de ani care și-a pierdut viața după ce a fost împușcată de fostul iubit, într-un complex rezidențial din nordul Capitalei. Tragedia a readus în prim-plan problema gravă a violenței împotriva femeilor și lipsa de reacție eficientă a statului român în fața acestui fenomen în creștere.
Manifestația a fost organizată de mai multe organizații civice, printre care Centrul FILIA, Centrul pentru Resurse Juridice și Feminism România, care au cerut adoptarea de urgență a unor politici publice ferme și aplicarea riguroasă a legislației privind protecția victimelor. De asemenea, s-a atras atenția asupra ineficienței măsurilor de prevenție, în condițiile în care Teodora era hărțuită de mai mult timp și făcuse demersuri legale fără a primi o protecție reală.
Participanții au venit îmbrăcați în haine închise la culoare, în semn de doliu și respect pentru tânăra ucisă. Pe pancartele afișate se puteau citi mesaje puternice, care denunțau tăcerea și pasivitatea autorităților: „Indiferența hrănește violența”, „Când statul tace, femeile mor” sau „Iubirea nu naște violență”. Atmosfera a fost una apăsătoare, dar plină de determinare, oamenii cerând ca moartea Teodorei să nu fie încă o statistică uitată.
Protestul a avut loc într-un climat tensionat, iar un incident neplăcut a marcat desfășurarea pașnică a manifestației. Un bărbat a pătruns în mulțime și a avut un comportament agresiv, adresând amenințări verbale unei protestatare și gesticulând obscen. Intervenția Jandarmeriei a fost rapidă, reușindu-se izolarea agresorului, care a fost sancționat contravențional. Deși s-a evitat escaladarea, momentul a reflectat exact vulnerabilitatea femeilor în spațiile publice chiar și atunci când militează pentru siguranța lor.
„Pentru că sunt femeia care a fost amenințată verbal de acest bărbat în cadrul protestului de ieri, aș vrea să spun ceea ce am simțit. Da, m-am temut că o să mă lovească și m-am gândit la absurdul situației, că este posibil să mă bată un bărbat pe care nu îl cunosc la protestul pentru siguranța femeilor.
Pentru că am fost organizatoare, alături de colegele mele de la Centrul FILIA, am discutat înainte de eveniment cu reprezentanții Jandarmeriei și ne-au rugat să le semnalăm imediat orice incident are loc. După cum puteți vedea și în video, colega mea i-a anunțat și au venit imediat.
Așa că doresc să le mulțumesc celor de la Jandarmeria Română pentru intervenția promptă și restabilirea siguranței participanților la protest. De aceasta data, eu nu am ce să le reproșez. Țin să îi mulțumesc din tot sufletul persoanei tinere care efectiv s-a băgat între mine și agresor, pentru a se asigura că nu voi fi lovită. M-a emoționat extrem de tare gestul său și atunci chiar am simțit că sunt în siguranță”, a transmis tânăra într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Contextul acestui protest este unul sumbru: Teodora Marcu este cea de-a 25-a victimă a violenței fatale asupra femeilor în România doar în primele cinci luni ale anului 2025. Această statistică îngrijorătoare evidențiază o criză profundă de sistem, în care legislația, deși aparent clară, nu este dublată de acțiuni preventive eficiente sau de sprijin real pentru victime.
CITEȘTE ȘI: Prima reacție a lui Alex Marcu, după ce a rămas văduv. Ți se face pielea de găină