Astăzi, 20 iunie, este încă o zi plină de emoții pentru elevii claselor terminale de liceu – a XII-a zi, XIII-a seral și cei înscriși la frecvență redusă. Săptămâna trecută, aceștia au susținut probele examenului de Bacalaureat iar astăzi își vor afla notele. Rezultatele o să fie publicate pe platforma edu.ro, care aparține de Ministerul Educației, dar o să fie afișate și la avizierul centrelor de examen. De asemenea, CANCAN.RO o să vă țină la curent cu toate informațiile relevante.
UPDATE ora 12:20 – Rata de promovare, înainte de contestații, este de 74,3%, cu peste două puncte procentuale mai mică față de anul trecut.

UPDATE ora 11:50 – S-au afișat rezultatele la BAC 2025. Vezi notele AICI.
UPDATE ora 11:35 – Emoțiile sunt din ce în ce mai intense pentru elevii care au susținut examenul de BAC. Candidații își vor afla notele în mai puțin de jumătate de oră.
UPDATE ora 10:20 – Stupoare pentru elevi! O eroare a apărut pe site-ul edu.ro, acolo unde urmează să fie afișate notele. Vezi AICI detalii!

UPDATE ora 9:30 – Există trei condiții pe care candidații trebuie să le respecte pentru a promova examenul. Prima este să își fi echivalat sau recunoscut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. A doua se referă la susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare, iar a treia condiție o reprezintă obținerea mediei de cel puțin 6 la probele scrise.
UPDATE ora 8:40 – Profesorii nu sunt mulțumiți de subiectele la bacalaureat. Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a declarat că „din an în an, subiectele sunt tot mai ușoare”, potrivit edu.ro. Aceasta a mai adăugat: „mă întreb până unde o să tot coborâm și, de fapt, care este scopul și ce urmărim”.
UPDATE ora 7:25 – A început numărătoarea inversă. Mai sunt doar câteva ore până la afișarea notelor, iar elevii trebuie să fie foarte atenți, în cazul în care nu sunt mulțumiți de rezultat și își doresc să depună contestație. Au doar 3 ore la dispoziție să depună cererile de vizualizare pentru lucrări – în intervalul 14:00 – 17:00.
Astăzi, 20 iunie 2025, toți elevii care au absolvit ciclul liceal și au susținut probele de BAC își vor afla notele. În funcție de cum s-au descurcat și de media obținută, aceștia o să primească ori calificativul „ADMIS” ori „RESPINS”. De menționat este faptul că un candidat trebuie să obțină o medie de minimum 6 pentru a considera că a trecut de examenul maturității.
Aflați aici toate informațiile despre Bacalaureat 2025.
(CITEȘTE ȘI: A depășit recordul! Câte pagini a scris acest elev din Suceava, la ultima probă de la Bacalaureat 2025)
Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării, astăzi, 20 iunie, toți elevii care au susținut examenul de Bacalaureat vor afla rezultatele muncii lor. Notele o să fie afișate pe platforma edu.ro, până în ora 12, dar și la avizierele centrelor de examen. Rezultatele o să fie afișate anonimizat, iar fiecare candidat este identificat prin codul unic primit la începutul examenului.
Practica acestui cod unic datează din anul 2020 atât pentru Bacalaureat, cât și pentru Evaluarea Națională și a fost introdusă pentru a respecta „regulamentul Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”.
Astfel, pentru ca un candidat să își afle nota, acesta trebuie meargă pe edu.ro, să selecteze județul corespunzător și să introducă acest cod unic în căsuța corespunzătoare.

Așa cum spuneam, conform informațiilor transmise de Ministerul Educației, rezultatele la Bac 2025 vor fi afișate vineri, 20 iunie, până în ora 12:00. După ce acestea o să fie publicate va începe etapa depunerii contestațiilor, care în acest an aduce și un element nou.
Este pentru prima oară când elevii vor știi mult mai clar dacă merită să depună o contestație sau nu. Mai exact, până acum lucrările elevilor se puteau vedea doar după depunerea contestațiilor și după afișarea notelor finale. Însă, în 2025, Ministerul Educației și Cercetării a introdus o etapă oficială de vizualizare a lucrării, exact între afișarea primelor rezultate și depunerea contestațiilor.
Astfel, în acest an, după afișarea primelor rezultate – care se va face până la ora 12:00 – între orele 14:00 și 17:00 se pot depune cererile de vizualizare a lucrărilor. Tot în acest interval orar va avea loc și vizualizarea propriu-zisă și, dacă este cazul, depunerea contestațiilor. La ora 18:00 se încheie prima sesiune de depunere a contestațiilor.
Însă, cei care speră la o notă mai mare decât cea inițială pot depune contestațiile și luni, 23 iunie, în intervalul orar 9:00 – 17:00, dar și marți, 24 iunie, în același interval orar. Formularul tipizat pentru procedura de vizualizare a lucrărilor este disponibil pe edu.ro.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educației, în sesiunea iunie BAC 2025 sunt înscriși aproximativ 108.000 de candidați, dintre care peste 94.000 sunt din promoția curentă, iar restul din serii anterioare. Aceștia au fost repartizați în peste 470 de centre de examen la nivel național.
În data de 10 iunie, elevii au susținut prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. În data de 11 iunie a fost susținută proba obligatorie a profilului, iar în data de 13 s-a dat proba la alegere a profilului și specializării. În data de 20 iunie are loc afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor, iar în data de 30 iunie se vor afișa rezultatele finale.
Este important de menționat că, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie: să fi susținut toate probele de competențe lingvistice și digitale, toate probele scrise, să fi obținut minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și să aibă media generală a notelor de la probele scrise cel puțin 6.
Cei care o să promoveze examenul de Bacalaureat din sesiunea din iunie se pot bucura de vară. Însă, cei care nu obțin o notă de trecere în această sesiunea mai au o șansă în cea din august.
În această sesiune, evaluare competențelor se va face în perioada 4-6 august. Mai apoi, în data de 11 august elevii vor susține proba scrisă la Limba și literatura română. Pe 12 august se va susține proba obligatorie a profilului, iar în data 13 august proba la alegere a profilului și specializării.
În data de 18 august 2025 va avea loc afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor. Contestațiile se pot depune și pe 19 și 20 august. Iar în data de 26 august o să apară rezultatele finale.
(CITEȘTE ȘI: Elevul din Călărași care a confundat limba română cu matematica la Bacalaureat: „Am scris 10 pagini, dar o să iau nota 2.50”)