Adio, burse! Vești proaste pentru elevii din România. Ce se va întâmpla în anul școlar 2025-2026

Sursă: Pixabay

Începând din toamna viitorului an școlar, elevii din România ar putea avea parte de schimbări semnificative în ceea ce privește bursele școlare, unele dintre acestea riscând să fie eliminate. Iată ce se poate întâmpla!

Guvernul analizează modul în care sunt gestionate fondurile alocate pentru burse, având în vedere faptul că sistemul actual generează un cost anual de aproximativ 7 miliarde de lei. Ministerul Educației a anunțat că va consulta toate părțile implicate inclusiv reprezentanții elevilor, ai părinților și ai sindicatelor  înainte de a lua o decizie oficială privind reducerea sau restructurarea burselor.

Ce se va întâmpla în anul școlar 2025-2026

În prezent, există cinci tipuri de burse: burse de merit, burse sociale, burse tehnologice, burse de performanță și burse de reziliență. Acestea au cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani, începând cu anul școlar 2022-2023, când a fost introdusă o nouă formulă de acordare a burselor de merit: primii 30% dintre elevii fiecărei clase primeau bursă, indiferent de nivelul mediilor. Această metodă a generat critici, deoarece au fost situații în care elevi cu medii de sub 5 au beneficiat de bursă. Ulterior, s-a revenit la o formulă mai restrictivă, prin care doar elevii cu medii peste 9,50 au primit burse de merit, iar pentru cei cu medii între 7 și 9,49 a fost creată bursa de reziliență.

Aceste schimbări au generat tensiuni și nemulțumiri în rândul părinților și elevilor, mai ales în contextul în care sistemul actual a crescut presiunea pe note și competiția din clasă. Fenomenul a dus la situații dramatice: copii supuși unui stres major din dorința de a se încadra în topul claselor, unii ajungând să se simtă eșuați pentru o diferență de câteva sutimi. Deși bursele ar trebui să încurajeze performanța și să sprijine echitatea, în multe cazuri ele au alimentat o atmosferă tensionată și neproductivă în școli.

În 2025, cheltuielile statului pentru bursele elevilor au ajuns la 6,4 miliarde de lei, o sumă de aproape trei ori mai mare față de anul 2023. Guvernul susține că aceste sume nu sunt sustenabile pe termen lung, mai ales în condițiile în care alte sectoare ale economiei au nevoie acută de finanțare. Exemple precum Colegiul „I.L. Caragiale” din Capitală, care a primit în luna iunie aproximativ 500.000 de lei doar pentru două tipuri de burse, au fost invocate ca argumente în sprijinul ideii de a regândi întregul sistem de burse.

Unii oficiali susțin păstrarea burselor care reflectă performanța reală  în special cele acordate pentru rezultate deosebite la olimpiade sau concursuri naționale dar și a burselor sociale, esențiale pentru elevii proveniți din medii vulnerabile. În schimb, bursele de reziliență, considerate de unii ca fiind lipsite de o justificare clară, ar putea fi primele vizate pentru eliminare.

CITEȘTE ȘI: Doar 4 elevi din satul Vetrișoaia din Vaslui au dat BAC-ul anul acesta. Câți au promovat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
Promotor.ro
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Patronul „Palazzo”, localul în care Ilie Bolojan și-a măritat ieri fiica cea mare, este milionar din contracte cu Primăria Oradea. Pe vremea când Bolojan conducea Consiliul Județean Bihor, Neag era consilier județean PNL
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!