Tu și cu iubitul/a vă țineți telefonul pe silent tot timpul? Specialiștii au aflat ce spune asta despre voi, de fapt

Tu și cu iubitul/a vă țineți telefonul pe silent tot timpul? Specialiștii au aflat ce spune asta despre voi, de fapt
Sursă: Pixabay

Într-o lume în care notificările sună încontinuu, tot mai mulți oameni aleg să-și țină telefonul pe modul silențios în permanență. Dacă și tu faci parte din această categorie sau partenerul tău, află că nu este doar un simplu obicei, ci un semnal despre modul în care vă gestionați atenția, relațiile și sănătatea mintală.

Un nou studiu realizat de Universitatea Kyung Hee din Coreea de Sud arată că telefoanele silențioase nu doar reduc stresul, dar pot contribui și la o minte mai limpede și o implicare mai mare în activitățile zilnice, notează earth.com. Cercetarea a implicat un program de mindfulness desfășurat pe parcursul a opt săptămâni, în care participanții au folosit o aplicație special, iar cei care, pe lângă exercițiile de meditație, și-au ținut telefonul pe silent și departe de ei, au înregistrat cele mai vizibile îmbunătățiri în ceea ce privește concentrarea și starea generală de bine.

CITEȘTE ȘI: COȘMARUL de care omenirea se temea s-a adeverit: Inteligența Artificială este aproape de liber arbitru! „O zonă…”

Ce spune despre voi faptul că vă țineți telefonul pe silent

Psihologii spun că alegerea de a pune telefonul pe mut reflectă o nevoie clară de spațiu personal și de control asupra propriei atenții. Departe de a fi un gest de evitare, acest obicei transmite respect față de sine și față de ceilalți. Practic, oamenii care își țin telefonul pe silent decid ei când să fie disponibili, nu lasă notificările să le dicteze ritmul zilei.

În relații, această atitudine poate însemna maturitate emoțională și capacitatea de a stabili limite sănătoase. Asta nu înseamnă lipsă de interes, ci mai degrabă o alegere conștientă de a nu fi mereu la dispoziția altora, un semn că autonomia personală e respectată și cultivată.

Așadar, dacă și tu și partenerul vostru preferați „liniștea digitală”, se pare că nu doar vă protejați de stres, ci cultivați și o relație bazată pe echilibru și înțelegere.

CITEȘTE ȘI: Noua escrocherie de pe Facebook cu telefoane de 49 de lei. Românii au căzut în plasă și au rămas fără bani în conturi

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă