Destinațiile din Europa unde poți scăpa de frig în decembrie și ianuarie. Locurile în care temperaturile ajung la 20 de grade iarna

Sursa foto: Shutterstock

Iarna se apropie cu pași repezi, iar temperaturile au scăzut considerabil în Europa, inclusiv în România. Pentru cei cărora nu le place frigul și au posibilitatea să plece în concediu în sezonul rece, există destinații europene unde temperaturile ajung chiar și la 20 de grade Celsius.

Jurnaliștii de la Time Out au realizat o selecție a destinațiilor europene potrivite pentru cei care vor să scape de frig în timpul iernii. Printre recomandări se numără Insulele Canare, Madeira, Cipru și Malta, dar și regiuni din Italia sau sudul Spaniei.

Care sunt cele mai calde destinații din Europa

Insulele Canare sunt considerate una dintre cele mai bune opțiuni pentru o vacanță însorită în sezonul rece. Temperaturile medii sunt de aproximativ 18 grade Celsius în decembrie și 20 de grade în ianuarie.

Insulele Canare, care aparțin Spaniei și sunt situate în Oceanul Atlantic, în apropierea coastei de nord-vest a Africii, sunt considerate cea mai caldă destinație europeană în lunile decembrie și ianuarie. Arhipelagul, format din opt insule locuite, se bucură în sezonul rece de temperaturi comparabile cu cele înregistrate în plină vară în unele orașe din nordul Europei.

Sursa foto: Shutterstock

Această perioadă este ideală pentru vizitarea insulelor, iar turiștii pot avea chiar șansa de a observa balene care traversează apele arhipelagului în timpul migrației.

O altă destinație recomandată este Madeira, insula portugheză din Oceanul Atlantic, supranumită „insula primăverii eterne”. Temperaturile medii ajung la 19 grade în decembrie și 18 grade în ianuarie.

Madeira este potrivită mai ales pentru drumeții, datorită peisajelor montane și cascadelor. Capitala Funchal oferă piețe, restaurante și zone de promenadă de-a lungul coastei.

Cipru și Malta, variante pentru o vacanță de iarnă la Mediterană

Cipru se numără printre destinațiile europene cu numeroase zile însorite. Temperaturile medii sunt de 16 grade Celsius în decembrie și 17 grade în ianuarie.

Turiștii pot vizita orașul Paphos, cunoscut pentru siturile sale arheologice, sau stațiunea Ayia Napa, apreciată în special pentru plaje și viața de noapte din sezonul estival.

Sursa foto: Shutterstock

Și Malta oferă temperaturi mai blânde decât cele întâlnite iarna în mare parte din Europa. În decembrie, media este de aproximativ 14 grade, iar în ianuarie ajunge la 15 grade Celsius.

Capitala Valletta, cu străzile sale istorice și clădirile monumentale, este una dintre principalele atracții ale arhipelagului. Turiștii pot explora și insulele Gozo și Comino, cunoscute pentru peisajele de coastă.

Sicilia și sudul Spaniei, alte opțiuni pentru sezonul rece

Pe lista recomandărilor se află și Sicilia, unde temperaturile medii sunt de aproximativ 16 grade în decembrie și 14 grade în ianuarie. Vremea mai răcoroasă și numărul redus de turiști favorizează vizitarea orașelor istorice și a obiectivelor arheologice.

În Spania, Costa del Sol reprezintă o altă variantă pentru cei care preferă temperaturile blânde. Regiunea înregistrează medii de aproximativ 13 grade în decembrie și 16 grade în ianuarie, iar stațiuni precum Marbella, Estepona și Torremolinos pot fi explorate fără aglomerația specifică verii.

CITEȘTE ȘI:

Supraturismul a ajuns și în România! Două orașe tot mai populare în rândul străinilor se confruntă cu efectele neașteptate ale aglomerației

Destinația din Europa care a pierdut peste 100.000 de pasageri în doar câteva luni. Decizia care a lovit puternic turismul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
go4it.ro
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă