Capitala muzicii și a distracției s-a mutat la Costinești, acolo unde zilele acestea se desfășoară festivalul Beach, Please!. Petrecerea este în toi pe litoral, iar după distracție este bine venită o masă copioasă. În acest an, participanții la festival se pot bucura, printre altele, chiar și de o porție generoasă de mici. Cu cât se vând micii la Beach, Please!.
Festivalul Beach, Please! și-a deschis porțile în data de 9 iulie și se încheie pe 13 iulie. Petrecăreții deja s-au bucurat de trei zile incendiare, iar atmosfera din weekend se anunță una explozivă. Nume mari vor urca pe scena festivalului, iar spectacolul se anunță unul de zile mari.
(CITEȘTE ȘI: CÂȚI LEI COSTĂ O ȘAORMA LA BEACH, PLEASE! NIMENI NU SE AȘTEPTA LA SUMA ASTA)
Așa cum spuneam, festivalul Beach, Please! este în plină desfășurare, iar cei prezenți intră astăzi, 12 iulie, în a patra zi de petrecere. După distracție și ore bune de dans, bateriile trebuie reîncărcate, așa că în cadrul festivalului există o zonă special amenajată, unde a fost creată o adevărată rețea de standuri și comercianți. În ceea ce privește mâncarea, aceasta este în special de tip fast-food și se vinde la prețuri accesibile.
De exemplu, în acest an, cei care merg la Beach, Please! se pot delecta chiar și cu o porție de mici. Pentru un meniu cu patru mici, pâine și muștar petrecăreții trebuie să scoată din buzunar 39 de lei. De asemenea, cei mai pofticios pot opta pentru un meniu mai mare, cu opt mici, pentru care trebuie să plătească 79 de lei.
Iar cei care au gașcă mare își pot potoli foamea cu un meniu de 12 mici, pentru care trebui să plătească 109 lei. Iar dacă le mai trebuie extra pâine sau extra muștar trebuie să mai scoată din buzunar încă 5 lei.

Recent, Selly a venit cu un anunț important pentru fanii Beach, Please!. Se pare că acesta nu stă degeaba și deja a început pregătirile pentru ediția de anul viitor. Iar în acest context a anunțat că deja a contact trei artiști internaționali de top, iar acum așteaptă confirmarea din partea acestora.
Mai mult, a dezvăluit și bugetul, pentru ca fanii să înțeleagă că este vorba despre niște cântăreți de renume. Selly a pus pe masă 15 milioane de euro și anunță că line-upul de anul viitor o să fie unul exploziv.
„Am un info, nu că puternic, mega puternic de făcut pentru voi. Ne-am apucat deja de Beach, Please! 2026 și în acest moment tocmai am trimis trei oferte de 5 milioane de euro fiecare către trei artiști internaționali. Asta nu înseamnă că ei vor veni toți, nu înseamnă că aceste oferte se vor materializa. Eu vreau să vă spun că fac tot ce ține de mine ca ediția de la anul să aducem artiști bombă.
Artiști pe care n-am reușit să-i aducem anul ăsta, că poate erau în turneu. Fac tot ce ține de mine. Deci eu în momentul ăsta sunt cu 15 milioane de euro pe masă, blocați. Sper să nu confirme toți trei, ar fi un dezastru financiar. Nu asta e ideea. Ideea ar fi să vedem ce pică din acești trei artiști, dar sunt top, sunt absolut top”, a anunțat Selly.