Doliu în lumea sportului! Lorena Blanco Pita, campioană la culturism, a murit la doar 37 de ani

Doliu în lumea sportului /Foto: Facebook

Este doliu în lumea sportului internațional, după ce o campioană apreciată, aflată în plină ascensiune, s-a stins fulgerător din viață. Sportiva, care își dedicase fiecare zi antrenamentelor și disciplinei de fier, a murit chiar în pragul uneia dintre cele mai mari competiții din cariera sa. Avea doar 37 de ani și se pregătea să își ducă performanța la cel mai înalt nivel.

Tragedia s-a petrecut în Spania, iar vestea a căzut ca un trăsnet asupra comunității de culturism și fitness. Este vorba despre Lorena Blanco Pita, o atletă de top, cunoscută în întreaga lume pentru ambiția și reușitele sale din ultimii ani. Sportiva a murit la numai 37 de ani.

Lorena Blanco Pita s-a stins din viață la doar 37 de ani

Lorena Blanco Pita, în vârstă de 37 de ani, a suferit un stop cardiac în propria casă. A fost transportată de urgență la Spitalul Universitar Lucus Augusti, însă, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Deși fusese resuscitată pe loc și dusă de urgență la unitatea medicală, inima ei a cedat definitiv.

Sportiva se pregătea intens pentru Mr. Olympia Bodybuilding, competiția supremă în lumea culturismului, care va avea loc în luna octombrie, la Las Vegas. Aflată în cea mai bună formă a carierei sale, Lorena Blanco Pita era una dintre favoritele ediției din acest an.

Originară din Lugo, sportiva se antrena la Club Fluvial din Galicia și era considerată o inspirație pentru noua generație de atlete. Cu o disciplină impecabilă și un palmares impresionant, sportiva câștigase numeroase titluri naționale și reușise să se impună, în ultimul an, și în competițiile internaționale de culturism.

Moartea neașteptată a Lorenei Blanco Pita a surprins pe toată lumea și a generat un val de mesaje emoționante pe rețelele de socializare. Fanii, colegii de sală, dar și sportivi de renume și-au exprimat șocul și durerea.

Isi Bolaños, soțul și antrenorul ei, este, la rândul său, o figură cunoscută în lumea sportului, și i-a fost alături în toate etapele evoluției profesionale. Cei doi formau un cuplu admirat și respectat în lumea culturismului, iar pierderea Lorenei a lăsat un gol imens în inimile tuturor celor care au cunoscut-o.

Ți se rupe sufletul! Ce a apărut pe contul lui Mihai Leu, la aproape o lună de la decesul său: „Povestea mea nu se va opri aici”

 

Foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!