Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată cade prima ninsoare în România. E mai repede decât ne așteptam!

Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată cade prima ninsoare în România. E mai repede decât ne așteptam!
Cele mai noi informații despre vreme!

Prognoza meteo a fost actualizată de specialiștii Accuweather! Veste bună pentru iubitorii de iarnă! S-a anunțat pe ce dată va cădea prima ninsoare în România! Anul acesta, e mai repede decât ne așteptam! Vă prezentăm cele mai noi informații despre vreme! Iată despre ce este vorba!

Iarna își intră în drepturi mult mai devreme anul acesta, iar veștile venite de la meteorologii Accuweather confirmă ceea ce părea de neimaginat pentru finalul lunii octombrie. Conform noii prognoze, prima ninsoare este așteptată să cadă în stațiunea montană Predeal pe 25 octombrie 2025, cu mult înainte de media obișnuită a anilor trecuți.

Dacă până acum eram obișnuiți ca fulgii de zăpadă se apară mai târziu, iată că anul acesta natura pare să grăbească intrarea în sezonul de iarnă. Este important de precizat faptul că potrivit prognozei pentru luna octombrie, pe data de 25 sunt anunțate precipitații mixte (ploi și ninsoare), la o temperatură maximă de doar 8 grade Celsius și o minimă de -1 grad Celsius.

Prognoza pentru luna octombrie

Predealul, una dintre cele mai populare destinații turistice din România în sezonul de iarnă, ar putea deveni primul oraș unde iarnă își face simțită prezența, chiar înainte ca luna noiembrie să înceapă. Imaginea cu prognoza lunii octombrie confirmă răcirea bruscă a vremii, iar simbolul specific de ninsoare a fost deja marcat în dreptul zilei de 25. Inițial, ploile își vor face apariția, mai exact pe data de 2 octombrie, când vor fi maxime de 12 grade și minime de 2 grade, iar ulterior pe 9 octombrie, când termometrele vor înregistra maxime de 13 grade și minime de 7 grade Celsius. Cu toate acestea, prima zi a lunii octombrie va fi una destul de frumoasă, cu maxime de 15 grade și minime de 2 grade Celsius.

Prognoza Accuweather pentru luna octombrie, Predeal. Sursa foto: Accuweather

Nu putem să nu aducem în discuție faptul că această schimbare de ritm în evoluția anotimpurilor este pe placul pasionaților de sporturi de iarnă, care s-ar putea bucura mai devreme de zăpadă anul acesta. Rămâne de văzut ce vor mai anunța meteorologii cu privire la vreme în perioada următoare!

Citește și: Meteorologii, în alertă: România, străbătută de Anticiclonul Atlantic. Vremea o ia razna în toată țara!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Câți bani făcea Tavi Clonda la nunți. Reacția artistului după ce a fost acuzat că „trăiește pe banii” Gabrielei Cristea
Click.ro
Câți bani făcea Tavi Clonda la nunți. Reacția artistului după ce a fost acuzat că „trăiește pe banii” Gabrielei Cristea
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cât câștigă șefii companiilor de stat: unul depășește 100.000 de lei pe lună și 104 cumulează venituri pentru mai multe funcții
Digi24
Cât câștigă șefii companiilor de stat: unul depășește 100.000 de lei pe lună și 104 cumulează venituri pentru mai multe funcții
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Cum a ajuns Tarom o vacă de muls pentru alte companii aeriene, precum „noul Blue Air”. De ce compania aeriană de stat a zburat toată vara cu o aeronavă închiriată de la Hello Jets, iar contractul e ținut „la secret”
Gandul.ro

A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!