Clipe de coșmar în Sectorul 5 al Capitalei! Cartierul Rahova a fost zguduit vineri dimineață de o explozie puternică într-un bloc de locuințe situat pe Calea Rahovei, în imediata apropiere a Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”. Deflagrația a fost atât de violentă încât a afectat grav două etaje ale clădirii și a provocat pagube semnificative în zonă, creând un peisaj dezastruos care amintește mai degrabă de scenele unui război.
Potrivit specialiștilor în situații de urgență, explozia s-ar fi produs la etajul 5 al blocului, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze. Consecințele au fost dramatice: trei oameni și-a pierdut viața, iar alte 17 persoane au suferit răni, unele dintre ele foarte grave, fiind transportate de urgență la spitale pentru tratament, inclusiv pentru arsuri și traumatisme multiple.
Fațada blocului a fost serios avariată, ferestrele apartamentelor de la etajele superioare au fost complet distruse, iar balcoanele au cedat sub forța exploziei. Bucăți de beton, geamuri și mobilier au fost proiectate pe zeci de metri în jurul clădirii, acoperind trotuarele și spațiile publice adiacente.
Interiorul apartamentelor a fost complet devastat: pereții s-au prăbușit, tavanele s-au surpat, iar mobilierul și obiectele personale au fost mistuite sau distruse parțial. Zona arată ca o scenă de film post-apocaliptic, cu dărâmături împrăștiate, cabluri și sticlă spartă la tot pasul.

Impactul exploziei nu s-a limitat doar la blocul afectat. Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, aflat în imediata vecinătate, a suferit și el pagube considerabile: mai multe geamuri au fost sparte, iar profesorii și elevii din clădirile adiacente au fost evacuați preventiv pentru siguranță. În urma exploziei, autoritățile au instituit un perimetru de siguranță extins, interzicând accesul civililor în apropierea imobilului și punând în aplicare un plan de intervenție de urgență.
„La Liceul Bolintineanu, clasele care sunt față în față cu scara care a explodat… toate geamurie sunt făcute praf. Vă dați seama că, dacă peste stradă, pe Calea Rahovei, s-au spart geamurile, vă dați seama cu ce putere a explodat”, a spus un martor al exploziei.

De asemenea, o adolescentă de 17 ani, aflată în stare gravă, a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu pentru îngrijiri de urgență.
EXPLOZIE LA UN BLOC DIN SECTORUL 5 AL CAPITALEI! S-A ACTIVAT PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE