Administrația președintelui american Donald Trump analizează tot mai des scenarii care ar putea modifica fundamental arhitectura de cooperare internațională. Una dintre ideile vehiculate în ultimele săptămâni, potrivit informațiilor apărute în presa americană, este conturarea unui format restrâns de coordonare globală, denumit provizoriu „Core 5”, ce ar reuni Statele Unite, China, India, Japonia și Rusia.
Informațiile sugerează că această formulă ar fi fost luată în considerare în contextul discuțiilor interne despre modul în care Washingtonul ar trebui să gestioneze relațiile cu marile puteri non-occidentale. În ultimii ani, administrația Trump a mizat constant pe interacțiuni directe între lideri, chiar și atunci când era vorba despre rivali politici sau economici. Deschiderea față de asemenea contacte este reflectată și de inițiativele recente vizând dialogul cu Beijingul și Moscova, fie în domeniul tehnologic, fie în cel al securității.
Conceptul „Core 5” ar porni de la premisa că structurile internaționale create în a doua jumătate a secolului XX nu mai reflectă realitățile geopolitice actuale. Configurația globală se schimbă accelerat, distribuția puterii este mai fragmentată, iar unele formate tradiționale, deși încă influente, nu mai reușesc să integreze toți actorii care modelează sistemul internațional. În acest context, administrația americană explorează variante alternative prin care să poată gestiona mai eficient relațiile cu state ale căror interese se intersectează inevitabil cu cele ale Washingtonului.
Un asemenea grup restrâns ar avea potențialul de a reuni două dintre marile economii asiatice, China și Japonia, alături de o putere nucleară decisivă în Eurasia, Rusia, și de India, stat cu o influență tot mai pronunțată în Indo-Pacific. Ideea indică deschiderea administrației Trump de a construi relații pragmatice, orientate spre echilibrarea directă a raporturilor de forță, fără a utiliza filtrul tradițional al alianțelor bazate pe convergențe ideologice.
În același timp, o astfel de formulă ar avea implicații considerabile pentru Europa. Absența țărilor europene dintr-un posibil nucleu de coordonare globală ar alimenta percepția că continentul nu mai reprezintă punctul central al strategiei americane, ceea ce ar putea accelera discuțiile interne din UE privind autonomia strategică.
Tendințele recente din politica externă a Washingtonului sugerează deja o repoziționare: un accent crescut pe Indo-Pacific și pe relațiile cu economiile majore din Asia, precum și o atenție mai pronunțată pentru stabilitatea în emisfera vestică.