Tot mai mulți oameni aleg să renunțe la viața agitată din marile orașe pentru un trai mai liniștit la țară, iar povestea a doi britanici care s-au mutat în Franța a devenit virală datorită schimbării radicale pe care au făcut-o. Ben Pearson și Nathan au decis să lase în urmă rutina din Marea Britanie și să înceapă o nouă viață într-o fermă abandonată din estul Franței, în apropiere de Dijon.
Cei doi au cumpărat proprietatea cu aproximativ 80.000 de euro, după ce au descoperit-o într-un sat rural și au considerat că poate deveni locul perfect pentru viitorul lor. Domeniul include mai multe anexe și aproximativ două hectare de teren, însă starea clădirilor necesita renovări serioase.
Câți bani au investit în proprietățile lor
În ultimele zece luni, Ben și Nathan au investit masiv în refacerea fermei. Doar lucrările esențiale, precum instalația electrică nouă, sistemul de apă și fosa septică, i-au costat aproape 116.000 de euro, sumă care a reprezentat întregul lor buget inițial de renovare. Cu toate acestea, proiectul este departe de a fi finalizat, iar Ben estimează că vor mai avea nevoie de încă 116.000 până la 175.000 de euro pentru a termina tot ce și-au propus.
Primele luni au fost dificile pentru cei doi, deoarece au locuit într-o rulotă amplasată într-un hambar până când au reușit să amenajeze câteva camere locuibile. Între timp, au finalizat dormitorul și sufrageria și continuă lucrările la bucătărie și restul casei.
„Există multă birocraţie din cauza Brexitului, dar şi viaţa de zi cu zi. Suntem într-o zonă foarte rurală şi comunicarea cu oamenii şi serviciile a fost o provocare din cauza francezei noastre limitate.”, a spus Nathan.
Sursa foto: Social media
Ben, fost inginer de aeronave, realizează singur mare parte dintre renovări pentru a economisi bani, în timp ce Nathan încearcă să păstreze stilul autentic al fermei, alegând mobilier vechi și decor rustic. Chiar dacă economiile lor s-au terminat, cei doi spun că nu regretă deloc mutarea în Franța și consideră că noua viață le oferă liniștea și echilibrul pe care și le doreau de mult timp.
„Aveam în minte un buget de aproximativ 116.000 de euro, dar banii aceia s-au terminat deja”, a spus el. „Am reuşit să economisim ceva înainte să venim aici, dar economiile s-au dus şi conturile noastre sunt goale.”, adăugat Ben.