Puțini știu prin ce a trecut Otniela în copilărie. Vedeta a avut grave probleme de sănătate, nu a mers până la vârsta de 4 ani și a fost pe mâna legendarului medic Alexandru Pesamosca, omul care i-a schimbat destinul. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Otniela Sandu vorbește despre miracolul care i-a permis să aibă viața de acum.
Diagnosticată cu o afecțiune congenitală severă, copilăria Otnielei a fost marcată de imobilizare, tratamente, dar și multă credință. Alături i-au fost bunica și reputatul doctor Alexandru Pesamosca, cel care a avut grijă de ea ani la rând și care a crezut într-o minune.
Puțini știu că, în spatele imaginii impecabile pe care o afișează, Otniela ascunde o poveste de viață marcată de suferință și luptă încă din primii ani. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, vedeta a vorbit despre miracolul care i-a permis să ducă, în cele din urmă, o viață normală.
Diagnosticul a fost unul sever, iar problemele au fost prezente încă de la naștere. Vedeta explică faptul că afecțiunea a fost una bilaterală, iar diferența dintre picioare era evidentă.
Eu am avut luxație congenitală și nu am mers până la 4 ani. Bunica mă ducea la grădiniță, unde era ea educatoare, și purtam un aparat în care aveam picioarele la 90 de grade, spagat drept. Au spus că e o minune de la Dumnezeu că pot să merg. Diagnisticul a fost de congenitală bilaterală. Practic, m-am născut cu un picior mai lung și unul mai scurt, a povestit Otniela Sandu pentru CANCAN.RO.

În acea perioadă dificilă, un rol esențial l-a avut reputatul medic Pesamosca, cel care a urmărit evoluția ei ani la rând și a crezut într-o șansă.
Pesamosca a fost doctorul care a avut grijă de mine de mică. Am stat mult cu el, ani buni. Bunica lucra cu el și el mi-a adus un aparat de test. E și spital acum care îi poartă numele și a spus că Dumnezeu a făcut o minune.
Copilăria Otnielei nu a fost una ușoară. Imobilizată o perioadă lungă de timp, dorința de mișcare a devenit, în timp, o motivație uriașă.
Știu că stăteam în pat și voiam să cobor, dar nu puteam singură. Mereu am avut foamea asta de a alerga, de a face lucruri. Așa am început eu cu urcatul pe munți și cu tot ce am făcut în zona asta. Am zis mereu că nimic nu e imposibil și că, dacă vrei ceva foarte tare, poți. Fac tot ce se spunea că nu voi face niciodată.
Pe tot parcursul luptei, credința a jucat un rol esențial, insuflată de bunica ei.
Bunica se ruga non-stop la Dumnezeu și mereu mi-a zis să cred în El, pentru că puterea Lui este peste a omului. Asta a fost lecția.
Astăzi, Otniela spune că rezultatul este unul care încă o emoționează profund.
Și azi, cele mai lăudate sunt picioarele mele. Acum nu am nimic care să mă poată ține pe loc. Practic, am fost imobilizată și nu îmi mai e frică de nimic. E o binecuvântare că pot să merg și apoi să fac tot ce fac.
Amintirea medicului care i-a schimbat destinul rămâne extrem de vie.
Și azi, când mă gândesc la el, am pielea de găină. El mi-a adus, practic, un aparat de test din Germania, dacă nu mă înșel. A spus că nu îmi face operație. Ca să-mi facă operație, ar fi trebuit să-mi scoată picioarele din șold și să le așeze din nou. Toate cazurile pe care le-a făcut așa rămâneau cu un picior puțin mai lung, nu mai scurt, adică toți șchiopătau. Și el a zis că nu face asta cu mine. Bunica a fost de acord și a găsit aparatul acesta. A zis: «Hai să încercăm cu aparatul ăsta», ca să-mi desfacă picioarele la 90 de grade, să stea drepte. Doi ani de zile.” Asta însemna că așa dormeam, așa mergeam la baie. Gândește-te că eram un copil pe care îl țineai de trunchi și avea picioarele drepte. Pentru chestia asta am stat la bunica patru ani, pentru că mama mai avea încă doi copii. Părinții veneau și stăteau cu mine, mă vizitau, dar bunica mă ducea la grădiniță, bunica făcea tot. Asta a fost până la patru ani. Și, printr-o minune, mi s-au refăcut picioarele cu acel aparat, care era practic de test și pe care Pesamosca a vrut să-l încerce. Se înțelegea foarte bine cu bunica, lucrau de foarte mulți ani împreună. Era un medic excepțional. N-a luat niciodată, n-a vrut să accepte de la părinți sau de la bunica vreun ban. Atât de multă pasiune avea pentru ceea ce făcea, a mai povestit vedeta.

Vedeta spune că vindecarea sa este miraculoasă și este extrem de recunoscătoare pentru că a reușit să treacă peste acele episoade grele, în care nimeni nu își imagina că ea va putea merge normal.
Și apoi aparatul meu l-au dat apoi la alți copii. Eu, când am scos aparatul, de la 4 ani până la 5 ani, am învățat să merg. Pentru că nu știam, nu puteam să merg, mă târam pe coate. Părinții se certau tot timpul, pentru că tata voia să mă vadă pe picioare, să încerc să merg, iar doctorul spunea să nu mă forțeze încă. Eu plângeam și îmi doream foarte mult să merg. După aceea, pe la 6 ani, am mai avut un episod. Am avut o durere foarte mare de picior și am stat imobilizată la pat, pentru că am răcit și se ducea tot acolo, în picior. De atunci n-am mai avut absolut nimic. Dar nu se presupunea vreodată că voi putea să merg, sau să urc pe munți, sau să schiez, sau să fac toate lucrurile astea. Toată viața părinții au încercat să mă protejeze, să nu fac niciun efort, să mă țină într-o cutie. Iar eu toată viața am fugit. Am făcut cele mai nebunești lucruri, cele mai de adrenalină. Eu știu cum e să stai și să vezi un copil care merge. Sau să-ți dorești să faci ceva și să nu poți. Și am zis că nu. Eu o să depășesc asta. Acum sunt foarte bine.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.