Acasă » Știri » Lovitură dură pentru Pescobar! Restaurantul i-a fost închis, după ce nu și-ar fi plătit chiria

Lovitură dură pentru Pescobar! Restaurantul i-a fost închis, după ce nu și-ar fi plătit chiria

De: David Ioan 23/05/2026 | 15:18
Lovitură dură pentru Pescobar! Restaurantul i-a fost închis, după ce nu și-ar fi plătit chiria

Restaurantul lui Pescobar din Londra a intrat din nou în atenția românilor din diaspora, după ce localul a fost găsit închis fix în ziua în care mai mulți clienți veniseră să mănânce.

În fața ușii, în locul aglomerației obișnuite, oamenii au dat peste un afiș lipit pe geam, iar reacțiile nu au întârziat să apară pe TikTok.

Lovitură dură pentru Pescobar!

“Hai Pescobar, dă-i drumul să venim să mâncăm odată! Deschide ușile astea! Pescobare, zici la 9 pe internet și deschizi la 12! Am venit, dar e închis, fratele meu. Zi-ne dacă ai pățit ceva”, au spus românii într-un clip care a devenit viral în câteva ore. Tonul lor, amuzat și ușor ironic, a alimentat imediat discuțiile despre ce s-ar fi putut întâmpla cu localul.

Abia mai târziu a ieșit la iveală motivul real. Documentul afișat pe ușă arată că proprietarul spațiului a preluat locația din cauza neplății chiriei. Firma LabTech London Limited a invocat clauza 7 din contract, referitor la neachitarea chiriei lunare in 7 zile de la termen și a recuperat spațiul, menționând clar că accesul fără permisiune este interzis și poate duce la urmărire penală.

Foto: TikTok

Restaurantul i-a fost închis, după ce nu și-ar fi plătit chiria

Pentru un brand care s-a promovat intens ca fiind exclusivist, cu preparate spectaculoase și prețuri pe măsură, situația ridică semne de întrebare. Londra trebuia să fie pasul mare, scena internațională, locul unde Pescobar demonstra că poate cuceri diaspora. În schimb, românii au găsit ușa blocată și un act oficial care spune totul despre problemele din culise.

Deocamdată, Pescobar nu a oferit nicio reacție publică. Fanii îl așteaptă să explice ce s-a întâmplat, criticii jubilează, iar TikTok-ul continuă să pompeze glume și teorii. Cert este că restaurantul rămâne închis, iar viitorul lui în Londra devine tot mai incert.

CITEŞTE ŞI: A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut

Aris a refuzat-o pe Bibi sau invers, de fapt?! Care este primul lucru pe care l-a făcut fiul Andreei Esca in camera de hotel din Dominicană, imediat după eliminarea de la Survivor

Recomandarea video