Sfârșit tragic pentru un tânăr de numai 18 ani. Luca a murit în urma unui grav accident rutier. Tânărul se afla pe locul din dreapta al autoturismului condus de un prieten de 20 de ani. Din păcate, în urma unei manevre riscate de depășire, șoferul a pierdut controlul volanului. Impactul a fost fatal pentru Luca.
Accidentul tragic în care Luca și-a pierdut viața a avut loc în data de 24 iulie, pe drumul dintre Panciu și Haret. Din primele informații, șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile. Luca se afla pe scaunul din dreapta al autoturismului condus de un prieten de 20 de ani.
În urma producerii accidentului, alarma a fost dată imediat, iar mai multe echipaje de salvare s-au deplasat la fața locului. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, pentru Luca nu s-a mai putut face nimic. În urma impactului violent, tânărul a suferit răni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat la fața locului.
În ceea ce îl privește pe șoferul de 20 de ani, acesta a supraviețuit impactului și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani pentru îngrijiri medicale.
Sfârșitul tragic al lui Luca a adus multă durere pentru familie și apropiați. Tânărul numai ce promovase cu succes examenul de Bacalaureat și se pregătea să urmeze Facultatea de Medicină. Acesta visa să calce pe urmele mamei sale și să devină medic oftalmolog. Apropiații sunt șocați de cele întâmplate, iar mesajele de condoleanțe curg în mediul online.
„Sunt cuvinte pe care niciunul dintre noi nu și-ar fi imaginat că le va scrie vreodată pentru tine, Luca! Aveai doar 18 ani și o mie de visuri care așteptau să se împlinească. Bucuria Bacalaureatului era încă vie, te gândeai la facultate și la viitorul tău de medic, spre care priveai cu încredere.
Nimic nu prevestea această zi și nimeni nu-și imagina că drumul tău se va sfârși neașteptat și nedrept. Pentru părinții tăi, ai fost cel mai frumos dar al vieții: lumină și speranță pentru anii care vin. Pentru colegi, ai fost omul pe care te puteai baza și prietenul care știa să-ți fie mereu aproape. Pentru toată lumea, ai fost băiatul respectuos, bun și vesel pe care nu aveai cum să nu-l îndrăgești.
Zbor lin spre înalt, Luca! Sincere condoleanțe familiei greu încercate. Iubirea și amintirile lăsate de Luca să le fie părinților cea mai blândă alinare”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură „Mihai Eminescu” din Panciu.
CITEȘTE ȘI: