Pompier rănit și autospeciale avariate, în Argeș! Localnicii au atacat salvatorii veniți să stingă un foc scăpat de sub control

Pompierii au fost atacați de localnici /Foto: Facebook

Situație halucinantă în Argeș! Pompierii chemați să stingă un foc ce scăpase de sub control au fost atacați de localnici. Oamenii au aruncat cărămizi în pompieri, iar unul dintre ei a ajuns la spital în urma celor întâmplate. Două autospeciale au fost și ele avariate. A fost necesară intervenția mascaților din cadrul SAS și a jandarmilor pentru restabilirea ordinii.

O tradiție de sute de ani s-a transformat într-un scandal uriaș în Argeș. Pompierii au fost solicitați să intervină duminică seara, 25 octombrie, în Ștefănești, pentru a stinge Focul lui Sumedru care scăpase de sub control. În ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru, localnicii fac focuri în zone publice, doar că de această dată unul a scăpat de sub control.

Însă, deși au fost solicitați să intervină, pompierii au fost atacați de localnici. Aceștia au devenit agresivi, fiind supărați că intervenția pompierilor le-a stricat petrecerea.

Un pompier a ajuns la spital și două autospeciale au fost avariate

Scandalul a izbucnit la intervenția pompierilor care voiau să stingă un foc scăpat de sub control. Însă, mai mulți indivizi s-au opus, considerând că stingerea Focului lui Sumedru le sparge și petrecerea. Localnicii au devenit agresivi și au început să arunce cu tot felul de obiecte către salvatori.

Un pompier în vârstă de 47 de ani a fost lovit în piept cu o cărămidă și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost transportat la spital, iar acum este internat.

„Pe parcursul misiunii de stingere a incendiului, persoanele aflate la faţa locului au manifestat un comportament agresiv atât faţă de forţele de intervenţie, cât şi faţă de autospeciala de stingere. În urma incidentului, unul dintre colegii noştri a fost rănit”, transmite ISU Argeş.

Pompierii au fost atacați /Foto: Facebook

A fost necesară intervenția mascaților din cadrul SAS și a jandarmilor pentru restabilirea ordinii. În urma celor întâmplate, două autospeciale au fost avariate. Trei agresori au fost reţinuţi și au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.

„Pentru aplanarea stării conflictuale, la faţa locului s-au deplasat luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, echipaje ale Poliţiei Municipiului Piteşti, Poliţiei Oraşului Ştefăneşti şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, care au restabilit situaţia. În urma incidentului, din primele verificări, a reieşit că un pompier din cadrul ISU Argeş ar fi fost lovit de un obiect contondent aruncat de una dintre persoane”, a transmis IPJ Argeș.

 

CITEȘTE ȘI:

Un autocar a căzut într-o râpă de 20 de metri! Peste 80 de persoane au fost rănite în accidentul din Spania

Alertă în București! Un autoturism a luat foc pe Calea Vitan, lângă Casa de Pensii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ana Baniciu și Edy Kovacs, părinți pentru a doua oară? Artista a spus totul: „Am tot vorbit despre asta”
Click.ro
Ana Baniciu și Edy Kovacs, părinți pentru a doua oară? Artista a spus totul: „Am tot vorbit despre asta”
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Digi 24
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
Promotor.ro
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Gandul.ro
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util