Bobby Whitlock, care a fondat trupa Derek & the Dominos alături de Eric Clapton, a murit. Managerul său, Carol Kaye, a transmis că acesta a decedat duminică dimineață, „după o scurtă boală”.
Artistul a murit acasă, în Texas, înconjurat de familie, după cum informează site-ul TMZ. Familia acestuia urmează să deschidă un cont în care fanii artistului pot să doneze bani, mai informează publicația.
Soția sa, Coco Carmel Whitlock, a vorbit pentru publicația americană despre drumul lui Bobby Whitlock de la sărăcie la succes.
„Cum exprimi în doar câteva cuvinte grandoarea unui om care a ajuns din sărăcia lucie din sud la înălțimi de neimaginat într-un timp atât de scurt? Iubirea mea, Bobby, privea viața ca pe o aventură în care mă lua de mână, conducându-mă printr-o lume a minunilor, de la muzică la poezie și pictură. Îi simt mâinile atât de expresive și calde pe fața și pe spatele meu ori de câte ori închid ochii, el este acolo”, a spus ea.
Whitlock este cel mai cunoscut pentru co-fondarea trupei blues rock Derek & the Dominos în 1970 alături de Eric Clapton și pentru contribuția sa importantă la albumul lor „Layla & Other Assorted Love Songs”. Cu toate acestea, Bobby și-a lăsat amprenta asupra industriei muzicale cu mult înainte, notează sursa citată.
Potrivit biografiei sale, el era unul dintre cei mai prolifici muzicieni din Memphis în tinerețe, devenind primul artist alb care a semnat un contract cu Stax Records. Casa de discuri a fost una dintre cele mai populare din anii ’60 și a contribuit la modelarea a ceea ce astăzi este cunoscut sub termenul de „Memphis Sound”.
Colaborarea lui Whitlock cu Derek and the Dominos l-a conectat și cu legenda Beatles George Harrison, cu care a colaborat la proiectul său solo „All Things Must Pass”. De asemenea, el a contribuit și la albumul din 1972 al trupei Rolling Stones, „Exile on Main Street”, chiar dacă numele său nu apare în mod oficial în lista colaboratorilor.
Spre sfârșitul vieții sale, muzicianul a dezvoltat o pasiune pentru pictură, finalizând 1.800 de lucrări din 2018. Whitlock avea 77 de ani la momentul morții sale.