A murit fostul fotbalist Iosif Kalmar!

Publicat: 24/05/2019 | 20:01

 Fostul fotbalist legendar al Olimpiei Satu Mare s-a stins din viaţă la 72 de ani. “Ciri” cum era cunoscut, a fost jucător al Olimpiei în anii 60 pe vremea când echipa a evoluat în fosta Divizie C.

Kalmar a jucat alături de mari fotbalişti ai României, precum Zoltan Ritli sau Dorel Ardelean. Iosif Kalmar a fost primul antrenor din cariera lui Florin Gardoş, acum la Craiova. Fundaşul central a postat un mesaj de rămas bun pentru Kalmar.

Astăzi am aflat cu tristeţe că s-a stins din viaţă primul meu antrenor, Iosif Kalmar. A fost omul care mi-a călăuzit primii paşi în carieră şi în acelaşi timp o persoană la care am ţinut foarte mult. Odihneşte-te în pace, Dom’ Profesor!“, a scris Florin Gardoş, pe pagina de Facebook.

În ultima vreme, după ce s-a pensionat, a devenit observator în cadrul AJF Satu Mare, ultimul lui meci fiind cel dintre CSM-Olimpia şi Luceafărul Decebal.

Citește și...