Accident grav pe DN6, lângă Mehadia! O tânără de 24 de ani a murit în urma impactului dintre un TIR și un autoturism

Accident grav pe DN6, lângă Mehadia! O tânără de 24 de ani a murit în urma impactului dintre un TIR și un autoturism
Accident grav pe DN6, lângă Mehadia

Accident tragic pe DN6, în apropierea localității Mehadia. Un TIR și un autoturism au intrat în coliziune, impactul fiind unul violent. În urma celor întâmplate, o tânără de numai 24 de ani a murit. Alte două persoane, dintre care și un minor, au fost transportate de urgență la spital. Cum s-a întâmplat totul?

Accidentul s-a produs miercuri după-amiază, 10 iunie, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia, județul Caraș-Severin. În eveniment au fost implicate un autoturism și un TIR. Din cauza intervenției și a cercetărilor efectuate de autorități, circulația pe DN 6 a fost întreruptă în ambele direcții, traficul fiind redirecționat pe ruta Iablanița – DC31 – DN57B.

O tânără de 24 de ani a murit

După producerea accidentului, alarma a fost dată imediat. La fața locului au intervenit pompierii din Băile Herculane și Caransebeș, alături de echipaje SMURD și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, mobilizate pentru acordarea primului ajutor victimelor.

Din primele informații, în autoturism se aflau trei persoane, respectiv doi adulți, dintre care unul inconștient, încarcerat, și un minor, conștient. O tânără de 24 de ani, care se afla pe bancheta din spate a mașinii, a fost găsită în stare de inconștiență.

„Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru gestionarea unui accident rutier produs pe raza localității Mehadia, în care au fost implicate un autotren și un autoturism.

Din primele informații, în autoturism se aflau trei persoane, respectiv doi adulți, dintre care unul inconștient, încarcerat și un minor, conștient. Șoferul autotrenului este conștient”, au transmis autoritățile.

Cadrele medicale ajunse la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, pentru ea nu s-a mai putut face nimic. Decesul a fost declarat la fața locului. Șoferul autoturismului, un bărbat de 40 de ani, a fost preluat în stare gravă și transportat la Spitalul Municipal Orșova.

De asemenea, un copil de aproximativ 3 ani, aflat în mașină și conștient în momentul intervenției, a fost dus la spital pentru investigații medicale. În ceea ce privește șoferul TIR-ului, acesta a scăpat nevătămat. Bărbatul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz a fost deschisă o anchetă, iar oamenii legii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

 

CITEȘTE ȘI:

Tragedie în Capitală! Un motociclist în vârstă de 26 de ani a murit după ce a intrat într-un tramvai

Un copil de 2 ani a fost găsit fără viață într-un apartament din Galați. Ce s-a întâmplat cu micuțul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Deputata traseistă de la S.O.S, înregimentată la PNL, a tras în liberali din toate poziţiile cu interpelară şi acuzaţii
Gandul.ro
Deputata traseistă de la S.O.S, înregimentată la PNL, a tras în liberali din toate poziţiile cu interpelară şi acuzaţii
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli