Mai bine de 1.000.000 de români trebuie să își schimbe buletinele! Din data de 3 august 2026 cărțile lor de identitate nu o să mai fie valabile. Începând cu această dată, cărțile de identitate emise pe suport de hârtie nu vor mai fi valabile, indiferent de data expirării înscrisă pe document. Cine sunt românii care trebuie să își schimbe imediat buletinul?
Cei aproximativ 1.080.000 de români care locuiesc în Italia și au buletin italian vor trebui în curând să îl schimbe. Începând cu 3 august 2026, cărțile de identitate italiene emise pe suport de hârtie nu vor mai fi valabile, indiferent de data expirării înscrisă pe document. După acest termen, ele nu mai pot fi utilizate ca acte de călătorie și nu mai permit ieșirea din Italia, inclusiv pentru deplasările în statele din spațiul Schengen.
Cărțile de identitate italiene emise pe suport de hârtie nu vor mai fi valabile, iar toți cei care le dețin trebuie să le schimbe. Măsura se aplică și pentru românii cu buletin italian. Schimbarea vizează cartea de identitate italiană pe hârtie, cunoscută drept carta d’identità cartacea, și este legată de standardele europene de securitate prevăzute de Regulamentul UE 2019/1157.

Aceste buletine nu includ elementele de siguranță și datele biometrice ale noii Carta d’Identità Elettronica (CIE), motiv pentru care toți cei care le dețin trebuie să le înlocuiască. Așadar, cei care dețin o carte de identitate italiană pe hârtie trebuie să solicite CIE la primăria de reședință, de regulă pe bază de programare.
Românii care locuiesc în Italia și folosesc încă vechea carte de identitate pe hârtie ar trebui să verifice din timp situația documentelor, căci programările pentru documentul electronic pot deveni dificil de obținut, mai ales în marile orașe.
Este însă important de precizat că pentru comunitatea românească din Italia măsura nu anulează cărțile de identitate românești. Schimbarea se referă exclusiv la vechiul document italian pe hârtie. Pentru cetățenii străini rezidenți în Italia, inclusiv români, CIE poate fi eliberată ca document de identificare, însă nu are valoare pentru expatriere.
Cetățenii români pot călători în continuare cu o carte de identitate românească valabilă sau cu pașaportul, în condițiile aplicabile fiecărui document.
CITEȘTE ȘI: