Macaulay Culkin și partenera sa, Brenda Song, au apărut împreună pe covorul roșu la premiera sezonului doi al serialului Fallout, desfășurată luni la Los Angeles.
Culkin și Song, care sunt împreună din 2017 și au doi copii, păreau extrem de bine dispuși în timp ce pozau împreună în cadrul evenimentului pentru fotografi, scrie Daily Mail.
Macaulay, care apare în noul sezon al dramei post-apocaliptice, era foarte elegant, într-un costum bleumarin și o cămașă albă. Brenda a venit la eveniment într-o rochie roșie cu mâneci lungi, cu detalii din dantelă și guler înalt.
Macaulay și Brenda s-au întâlnit prima dată în 2014 și au început să formeze un cuplu în 2017. Totuși, cel mai mare regret al lor este că nu au petrecut mai mult timp împreună, pentru că nu cred că lucrurile ar fi mers atât de bine dacă ar fi făcut-o.
„Mi-a luat, ce, 37 de ani? 36 de ani?”, a spus actorul, referindu-se la vârsta pe care o avea când cei doi au început să formeze un cuplu.
„Dar nu s-ar fi întâmplat altfel”, a răspuns Brenda Song.

După ce a trecut printr-o perioadă dificilă, marcată de adicții, actorul, în vârstă de 44 de ani, pare că și-a găsit din nou liniștea. În ceea ce privește relația cu Brenda Song, el a recunoscut că partenera sa, în vârstă de 36 de ani, a fost „complet neimpresionată” de el la prima lor întâlnire. În acel moment, Macaulay încerca să îi înveselească pe Brenda și pe Seth Green după anularea sitcom-ului lor, „Dads”.
„El încerca să fie amuzant în legătură cu anularea serialului nostru, iar eu nu am acceptat”, a povestit Brenda.
„A fost complet neimpresionată de mine, asta pot spune”, a recunoscut și starul din „Singur acasă”.
Cei doi s-au apropiat, iar Macaulay i-a dat Brendei câteva dintre jurnalele sale să le citească în timpul liber, ajungând, astfel, să îl cunoască mai bine. Cei doi actori au recunoscut că au avut „așteptări mici”, deoarece amândoi fuseseră „foarte răniți” în trecut, dar au continuat să se întâlnească și să se cunoască mai bine.
CITEȘTE ȘI: