A fost abandonată de rude după ce a fost escrocată imobiliar! Povestea incredibilă a unei femei cu studii superioare care a pierdut tot şi acum cerşeşte la metrou

• Știri

Totul a început acum un an, atunci când mama Mihaelei Ciovlică a murit. Mihaela Ciovlică a cumpărat o casă, dar susţine că actele acesteia erau false şi că notarul care a autentificat această tranzacţie a comis un fals.

Femeia spune că a pierdut totul şi că rudele sale, care sunt înstărite, nu vor să audă de ea.

„Eu rude am, verişoara mea, fiica mătuşii mele, nu mă mai cunoaşte. Are 2 apartamente închiriate pe Decebal. Nu reuşesc să vorbesc cu ei. Sora mamei mele nu a mai cunoscut-o pe mama mea după ce mama a semnat o procură, iar acum copiii mătuşei mele au pus mâna pe toată averea”, a povestit pentru Cancan.ro Mihaela Ciovlică.

Femeia locuieşte pe stradă şi cerşeşte, iar în zilele când primeşte mai mulţi bănuţi de la trecători reuşeşte să doarmă câteva ore la un hotel. Cele mai multe nopţi le petrece pe peronul din Gara de Nord şi tremură, pentru că agenţii de pază nu-i permit accesul în sala de aşteptare. Ba mai mult, a fost “sfătuită” de jandarmi să se arunce în faţa trenului.

În prezent, Mihaela Ciovlică este în pericol să moară din cauza frigului. A fost agresată şi de agenţii de pază de la staţia de metrou Dristor, iar câinele, singura fiinţă care i-a rămas alături, a fost bătut şi acum este bolnav.

Oameni binevoitori i-au donat femeii mai multe haine, dar acestea i-au fost furate de către aurolaci, care i-au luat până şi mâncarea pe care a primit-o pentru câine.

Femeia ne-a mărturisit că doreşte să aibă o locuinţă a ei şi să îşi găsească un loc de muncă. Nimeni nu doreşte să o angajeze momentan sau să îi închirieze o cămăruţă pe motiv că este om al străzii şi miroase urât.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă