Aceasta e cea mai tare aplicaţie a momentului! A bătut Facebook şi a cucerit întreaga lume! Iată când ajunge şi în România

• Știri
Aceasta e cea mai tare aplicaţie a momentului! A bătut Facebook şi a cucerit întreaga lume! Iată când ajunge şi în România

Lansat în America, jocul a făcut furori încă din prima săptămână de când a apărut pe piaţă, iar în acest răstimp a reuşit să bată aplicaţii precum Facebook, Instagram, Snapchat sau Tinder, atât ca număr de descărcări, dar şi ca perioadă de timp pe care oamenii îl petrec în aplicaţie.

Potrivit Playtech.ro, Pokemon Go a fost lansat în urmă cu o săptămână şi este un joc care se foloseşte de GPS şi de realitatea augmentată pentru a umple mediul înconjurător de monstruleţii virtuali cu care mulţi au copilărit. În Pokemon Go trebuie să te plimbi cât mai mult pentru a prinde pokemoni, pentru a creşte în nivel şi pentru a te lupta cu alţi maeştri.

Pokemon Go nu a ajuns încă în România, cel puţin nu oficial. Dar asta nu înseamnă că va mai dura foarte mult până cei de la Nintendo şi Ninatic îi vor lăsa şi pe români să-l descarce din Google Play sau AppStore. Mai mult, chiar dacă nu a fost încă lansat oficial, jocul a fost deja testat de mulţi curioşi din România, iar odată cu lansarea oficială, cel mai probabil toţi posesorii unui smartphone vor fi cuprinşi de frenezia Pokemon.

Cu toate astea, sunt mulţi români care joacă deja Pokemon Go, iar cei care nu au răbdare, pot înşela sistemul şi pot instala versiuni destinate altor ţări, dar pe riscul lor.

Pokemon Go consumă foarte multă baterie. Având nevoie de o conexiune permanentă la internet şi la GPS, nu ar trebui să mire pe nimeni acest lucru. Mai ales dacă luăm în considerare că progresul este înregistrat doar cât timp aplicaţia rulează pe ecran. Acesta se foloseşte de camera foto şi consumă şi el destul din energia telefonului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Gandul.ro
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute