Americanii ii vor „capul” unui cunoscut hacker din Romania. Probleme pentru „Dr. Menghele”

• Știri
Americanii ii vor "capul" unui cunoscut hacker din Romania. Probleme pentru "Dr. Menghele"

Cunoscut la inceput drept „Metal”, iar mai apoi „Dr. Mengele”, Calin Mateias este acuzat ca ar fi fraudat o companie californiana de distributie cu peste sase milioane de dolari. Barbatul a fost condamnat la Tribunalul Bucuresti la zece ani de inchisoare, insa a atacat decizia, magistratii Curtii Supreme au decis rejudecarea cazului, iar in prezent procesul este pe rol. Recent, Mateias a primit o veste proasta: autoritatile din SUA au cerut extradarea acestuia, iar cererea a fost acceptata. Insa pentru moment, hackerul acuzat ca a dat o teapa de sase milioane de dolari poate sta linistit. Cel putin in aceasta privinta, si asta pentru ca nu va fi predat deocamdata americanilor.

Calin Mateias
Calin Mateias

Judecatorii au amanat extradarea pana la solutionarea definitiva a dosarului sau din Romania. „Admite cererea de extradare privind pe numitul MATEIAS CALIN. Dispune amanarea predarii acestuia catre autoritatile judiciare americane pană la solutionarea definitiva a dosarului aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, iar in caz de condamnare cu executarea a pedepsei, pana la punerea în libertate”, au decis judecatorii.

In America risca 90 de ani de inchisoare

Presa americana scria la un moment dat ca „Dr. Menghele” risca sa faca 90 de ani de inchisoare daca va fi gasit vinovat pentru toate capetele de acuzare. Calin Mateias a fost acuzat de autoritatile americane ca ar fi comis o frauda electronica de proportii. Anchetatorii de peste Ocean au stabilit ca „Dr. Mengele” a spart sistemul de comenzi on-line al unei companii si, folosindu-se de conturile mai multor clienti, a facut doua mii de comenzi frauduloase in patru ani.

Cand firma a blocat toate transporturile de marfa care urmau sa fie livrate in Europa de Est, Calin Mateias a recrutat cinci americani care i-ar fi furnizat adrese din Statele Unite pentru expedierea coletelor. Conform acuzarii, cei cinci colaboratori ai hackerului vindeau echipamentele si ii trimiteau profitul lui Mateias. Chiar daca firma a reusit sa intercepteze aproape jumatate din comenzi, „teapa” s-a ridicat la sase milioane de dolari.

Expertiza tehnica favorabila

Calin Mateias
Calin Mateias

„Doctor Mengele” a invocat in apararea sa o expertiza tehnica efectuata de specialisti prin care se arata ca nu el este cel care a accesat site-ul respectiv. In ciuda faptului ca probele sunt in favoarea sa, judecatorii au dispus in momentul condamnarii ca inculpatul sa plateasca 1.064.872,14 dolari, prin Biroul Atasatului Legal FBI. Insa cauza se rejudeca, iar Mateias asteapta verdicul. B.G.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!