Atacatorul din Iasi a vrut să detoneze bomba după ce a primit un semn divin. Ce le-a spus tânărul medicilor de la Socola

• Știri
Atacatorul din Iasi a vrut să detoneze bomba după ce a primit un semn divin. Ce le-a spus tânărul medicilor de la Socola

Oliver Stan a fost adus, marţi seară, la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi, fiind transferat din arestul Poliţiei ieşene, după ce în noaptea de luni spre marţi, procurorii DIICOT Iaşi au emis pe numele său mandatul de reţinere, pentru 24 de ore.

Managerul Spitalului de Psihiatrie „Socola”, Lucian Burlea, a afirmat că, imediat după ce a fost internat, Oliver Stan a discutat cu medicii psihiatri din cadrul unităţii medicale, timp de oră şi jumătate, bărbatul urmând să fie supus, joi, unei expertize psihiatrice.

Surse medicale din cadrul spitalului au declarat că bărbatul le-a spus medicilor că a găsit bomba într-o pădure din judeţul Suceava, în apropierea comunei Cârlibaba, şi că iniţial a vrut să o detoneze în această localitate.

 

„A spus că a găsit bomba în vârf de munte, el socotind asta ca un semn divin. Mai întâi, a vrut să dea bomba în sat, dar a renunţat şi a decis să o aducă la Iaşi. Pacientul a declarat că în amfiteatrul de la Facultatea de Electronică din Iaşi ar fi activat declanşatorul fără să vrea”, a precizat o sursa.

Aceleaşi surse susţin că, prin gestul său, bărbatul a motivat că a vrut să atragă atenţia celor din jurul său.

Potrivit medicilor, bărbatul a spus că de la vârsta de şapte ani vorbeşte cu Dumnezeu, precizând, totodată, că nu are o relaţie prea bună cu mama sa, fiind bătut de către părinţi în copilărie.

„Este un tip introvertit. El afirmă că s-a retras de lume, preferând să locuiască în munţi, unde şi-a amenajat singur o colibă. A adus aminte în câteva rânduri despre prietenia sa cu o fată, pe când avea vârsta de 23 de ani. Se simte o frustrare la el că de atunci nu a mai cunoscut o altă tânără”, afirmă aceleaşi surse.

Medicii precizează că, în cadrul discuţiei, Oliver Stan a amintit şi de calul său alb pe care l-ar deţine la Cârlibaba, pe un vârf de munte.

Aceleaşi surse au mai declarat că bărbatul ar fi spus că nu vrea să primească medicamente pe perioada şederii sale în spital, întrucât „a ajuns deja la un echilibru, cu care este împăcat”.î

Oliver Stan a fost cazat într-un salon din cadrul spitalului Socola, alături de alţi bolnavi.

„Accesul în salon se face pe bază de cartelă, nu există niciun pericol de evadare„, au precizat medicii spitalului ieşean.

will

 

C.V.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!