Declaratii surprinzatoare ale mostenitorului lui Viorel Lis! Ce a putut sa spuna propiul sau copil despre cel care ii e tata!

• Știri
Declaratii surprinzatoare ale mostenitorului lui Viorel Lis! Ce a putut sa spuna propiul sau copil despre cel care ii e tata!

In urma cu 15 ani, Viorel Lis avea sa se indragosteasca nebuneste de secretara lui. Pentru a putea fi cu Oana, fostul edil al Capitalei si-a parasit sotia, dar si cei doi copii, cu care, de-a lungul anilor, nu prea a mai tinut legatura. Pe de-o parte, Viorel nu a fost un tata preocupat, iar pe alta, nici fiul si nici fiica acestuia nu l-au putut ierta pentru faptul ca i-a abandonat atunci cand aveau mai mare nevoie. Daca, la vremea respectiva, era numai un adolescent, acum, Adrian, baiatul lui Lis, are 35 de ani, este casatorit si are si un copil. In acesti 15 ani, cei doi au avut o relatie destul de distanta, vazandu-se doar de cateva ori.

viorel lis

Adrian a simtit lipsa celui care i-a fost parinte, insa, de fiecare data cand a incercat sa se apropie de Viorel, a simtit o respingere din partea lui. Tocmai de aceea, barbatul face tot posibilul pentru a nu fi asociat cu fostul primar ba, mai mult, nu a spus nimanui ca el este primul copil al lui Viorel Lis:

S-au vazut de cateva ori in 15 ani!

Fiul lui Lis a afirmat public ca i-a fost greu fara tatal sau
Fiul lui Lis a afirmat public ca i-a fost greu fara tatal sau

„Ii este jena, mai ales in ultima perioada, cand tatal sau face acest circ la TV cu sotia. Ii este foarte rusine si chiar incearca sa nu puna la suflet si sa se detaseze de tot ceea ce se intampla. Sufera cand stie ca tatal sau este bolnav, insa nu vrea sa se apropie, mai ales ca langa domnul Lis este mereu si Oana. Situatia este una dificila si nu cred ca Adrian va avea vreodata o relatie apropiata cu tatal sau”, a declarat un apropiat al acestuia, pentru CANCAN.ro.

Contactat telefonic de CANCAN.ro, Adrian a incercat sa se eschiveze, vizibil deranjat atunci cand a fost intrebat de tatal sau: 

viorel lis

„Nu sunt persoana publica, va rog mult sa nu ma mai sunati, nu vreau sa vorbesc despre el si nici sa fiu asociat in vreun fel”, a fost singura declaratie oferita de barbat, dupa care a salutat politicos si a inchis telefonul.

CITESTE SI:

Gestul SOCANT facut de Viorel Lis! A vrut sa stie daca mai poate face copii! Ce a aflat l-a dat pe spate: „M-am enervat”

Viorel Lis ii calca pe urme lui Nicolae Guta si cere TESTUL de paternitate: „Tu in general stateai foarte putin cu mine”

Suparata ca nu isi face testament!

viorel lis

In urma cu doar cateva luni, Oana Lis marturisea ca este foc si para pe sotul sau, pentru ca Viorel nu vrea nici in ruptul capului sa isi faca testamentul: „Eu am avut grija de el in toti acesti ani, nimeni altcineva. Tocmai de aceea mie ar trebui sa imi ramana tot ceea ce are, nu unor persoane care nu dau un semn de viata cu anii”, ne-a declarat Oana, vizibil incrancenata. 

Claudia Balan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare