Acasă » Știri » Sicriul cu trupul REGINEI ANA a fost adus în România!

Sicriul cu trupul REGINEI ANA a fost adus în România!

De: Cancan 09/08/2016 | 10:09
Sicriul cu trupul REGINEI ANA a fost adus în România!

În urmă cu puţin timp, în după-amiaza de marţi, sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost adus în România, după care va fi depus, tot în această zi, la Castelul Peleş.

UPDATE: Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost adus în ţară, în urmă cu puţin timp. Alteţa sa a fost transportată cu o aeronavă Tarom, care a aterizat pe aeroportul „Henri Coandă“, din Capitală, acolo unde IPS Ioan Robu a rostit o rugăciune catolică. Mai mult, pe parcursul a patru zile, trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus la Castelul Peleş, acolo unde vor fi ţinute mai multe ceremonii.

 

„În ziua de marţi, 9 august, la ora 15:15, sicriul cu trupul neînsufleţit al regretatei suverane va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului şi a membrilor Casei Majestăţii Sale Regelui”, anunţa un comunicat de presă al Casei Regale.

Regele Mihai nu va participa la funeraliile Reginei Ana, un colegiu alcătuit din cinci medici curanţi ai acestuia, de diverse specialităţi, făcând „recomandări împotriva participării Majestăţii Sale la funeralii“, după cum a fost şi anunţul Casei Regale

De marţi, ora 17:00, până miercuri, ora 18:30, sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei, principesa Margareta, şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia, scriu cei de la Agerpres.

În seara de miercuri, sicriul va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei.  Începând din data de 2 august, cărţi de condoleanţe au fost deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Guvernul a declarat ziua de 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana, zi de doliu naţional pe teritoriul României.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
S-a făcut REMARCATĂ! Cum arată în partea de JOS rochia soției lui Simeone
S-a făcut REMARCATĂ! Cum arată în partea de JOS rochia soției lui Simeone
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Gabriela Cristea, succes în afaceri. Mama adoptivă a vedetei rupe tăcerea: „Știu că le merge foarte bine”
Gabriela Cristea, succes în afaceri. Mama adoptivă a vedetei rupe tăcerea: „Știu că le merge...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
„Să fii puternică!”. Bianca Comănici, în lacrimi! Ce a pățit tânăra? Fanii sunt îngrijorați
„Să fii puternică!”. Bianca Comănici, în lacrimi! Ce a pățit tânăra? Fanii sunt îngrijorați
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în familie. „Niciodată nu a ținut de note sau copiii să fie olimpici.”
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să...
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Ce conține sarea roz de Himalaya și de unde provine, de fapt. Mulți care au cumpărat-o vor fi dezamăgiți
Ce conține sarea roz de Himalaya și de unde provine, de fapt. Mulți care au...
Ce se află, de fapt, în interiorul Lunii. Oamenii de știință au făcut marea dezvăluire
Ce se află, de fapt, în interiorul Lunii. Oamenii de știință au făcut marea dezvăluire
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au...
Lacul din România, cu apa cea mai pură. Are proprietăți miraculoase
Lacul din România, cu apa cea mai pură. Are proprietăți miraculoase
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești nativi!
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești...
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de...
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de ziua ei de naștere
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
Gabriela Cristea a avut o copilărie de coșmar. Cum se comportau părinții ei: „Bătaia e ruptă din rai”
Gabriela Cristea a avut o copilărie de coșmar. Cum se comportau părinții ei: „Bătaia e...
Satul din Europa considerat mai frumos decât Veneția. E extrem de liniștit și nu vei vedea nicio mașină
Satul din Europa considerat mai frumos decât Veneția. E extrem de liniștit și nu vei...
Gigantul care se extinde pe piața din retail din România. Concurează cu Lidl și Kaufland, dar are prețuri mai mici
Gigantul care se extinde pe piața din retail din România. Concurează cu Lidl și Kaufland,...