Alexandru Cumpănașu a fost avertizat de HBO să scoată de urgență o poză de pe Facebook care nu-i aparține. Despre ce este vorba

Alexandru Cumpănașu a declarat că se simte spionat de cei care îi asigurau protecția

Postul HBO România i-a solicitat lui Alexandru Cumpănaşu să înlăture de pe contul personal de Facebook o imagine protejată de drepturi de autor pe care a folosit-o pentru a ilustra un text în care susţine că ”mafia conduce statul român”.

Reprezentanţii HBO România au confirmat pentru G4Media.ro că i-au trimis lui Alexandru Cumpănaşu o notificare de înlăturare de pe contul de Facebook a materialelor protejate prin drepturi de autor.

Este vorba despre un cadru cu Relu, personajul principal interpretat de Şerban Pavlu în serialul românesc „Umbre“, pe care aspirantul la fotoliul de la Cotroceni l-a publicat pe 26 august, alături de un lung text în care vorbeşte despre „mafia, formată din clanuri, care a confiscat România“.

Pornind de la tragedia nepoatei sale, Alexandra Măceşanu, care a fost răpită, violată şi ucisă, Cumpănaşu face în respectiva postare o serie de afirmaţii alarmiste, fără a prezenta vreo dovadă, cu excepţia „sutelor de mii de mesaje primite din întreaga ţară“.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro

O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24

„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24

EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania