Mâncare de aproape 3 kilograme în camera unui hotel de patru stele din Constanța. Turiștii nu s-au mulțumit cu micul dejun pus la dispoziție de unitatea hotelieră și au luat în cameră rezerve cu vârf.
Se poate spune că românul este campion la consum, mai ales atunci când „am plătit” devine o justificare pentru risipa alimentară, pagube materiale sau orice alt tip de comportament specific, în general, unui consumator iresponsabil. Este și cazul unor turiști de pe litoralul românesc cazați la un hotel de patru stele din Constanța.
După ce au mâncat la micul dejun, aceștia au golit bufetul cu autoservire și au umplut farfuriile cu grămezi de carne, mezeluri și brânzeturi, „ca să fie”. Descoperirea a fost făcută de personalul de la curățenie, care au găsit în camera de hotel trei farfurii pline cu mezeluri și brânzeturi. În total, turiștii au dus în cameră aproximativ 2.6 kilograme de mâncare, notează funkytravel.ro.

Reprezentanții din domeniul turismului susțin că atâta timp cât mâncarea este în restaurant, hotelul garantează pentru prospețimea și siguranța acesteia. În momentul în care mâncarea părăsește restauramntul, ea devine o bombă cu ceas pentru sănătatea consumatorilor. Conceptul ce bufet suedez le permite turiștilor să mănânce oricât își doresc, dar acest drept este valabil strict în incinta restaurantului.
În cazul mâncării de la micul dejun servit în regim bufet suedez, alimentele sunt depozitate în recipiente speciale, la temperaturi controlate, iar aerul condiționat funcționează. Când turistul pleacă cu mezeluri, ouă, creme, brânzeturi sau orice alt tip de aliment în geantă, aceste reguli sunt anulate.
Mâncarea este fie lăsată pe masa din camera de hotel, la căldură, unde bacteriile se înmulțesc în doar câteva minute și pot atrage rapid insecte, fie sunt luate la plajă, unde devin toxice. De asemenea, când turiștii își fac provizii pentru tot restul zilei, hotelul înregistrează pierderi financiare mari și risipă alimentară.
Nu e o glumă! Cât a plătit un turist pentru un șnițel cu piure la o cantină din Eforie Nord