Am aflat totul despre sexoasa care l-a cucerit pe Winnetou. A părăsit-o pe Bîrlădeanu pentru o ”membră sub acoperire” a celebrei Brigăzi Secţia 19! Cosmina Găvan a lucrat ca secretară şi…

• Showbiz

De asemenea, după ce iubirea de-o vară cu Monica Bîrlădeanu s-a sfârşit brusc, pentru că Winnetou a înşelat-o pe celebra actriţă cu o brunetă care până acum a rămas necunoscută, iată că noi am aflat şi cine este misterioasa. Imediat după ce sezonul estival s-a sfârşit, Renert Gad s-a aruncat în braţele Cosminei Găvan, la fel cum făcea la începutul verii şi cu Monica, atunci când o părăsea pe „bunesa“ Oana Marica (povestea pe larg, AICI).

Mai mult, Winnetou pare să îşi fi făcut un tipar în ceea ce le priveşte pe femeile din viaţa sa, el preferând să fie văzut doar în compania brunetelor, fie că ele sunt mai mult sau mai puţin celebre. Aşa pare să se fi întâmplat şi în cazul Cosminei Găvan, cea despre care am aflat că i-a fost secretară o bună bucată de vreme celebrului Constantin Iacov, cel care a fost patron la FC Naţional. Acesta a devenit „celebru“ după ce s-a remarcat prin tot soiul de certuri cu greii din lumea fotbalului, printre care fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir sau Mircea Sandu. El îi acuza pe aceştia, în urmă cu câţiva ani, că ar fi trucat rezultatele meciurilor de fotbal, aşa că dinamoviştii l-au dat în judecată, iar ca daune i-au cerut suma de  un milion de dolari, fiindcă le-a lezat imaginea.

Însă, revenind la fosta secretară a acestuia, Cosmina pare să îşi fi făcut un renume în lumea bună a Capitalei, fiind cunoscută drept o tânără căreia îi place mult să se distreze. Este totodată o membră sub acoperire a celebrei brigăzi „Secţia 19”, având mai multe excursii externe, ultimele la IBIZA! Probabil, dacă am întreba-o care e primul lucru de pe lista sa de hobby-uri, noua iubită a lui Winnetou ar spune răspicat că e mersul prin cluburi. Iar acest lucru se poate vedea şi din imaginile pe care ea le face publice pe conturile de pe reţelele sociale, acolo unde este cât se poate de activă.

Cosminei îi place mult să se distreze şi să iasă prin cluburile din Capitală
Cosminei îi place mult să se distreze şi să iasă prin cluburile din Capitală

Mai mult de atât, nici nu e de mirare că Winnetou a fost cucerit mai ceva ca un puştan de liceu de frumoasa brunetă, mai ales că aceasta are un stil aparte şi este deosebit de pricepută. Revenim cu o poveste interesantă în curs de verificare despre o intrigă sexuală complexă cu Cosmina în centru! Cine mai deţine detalii să nu ezite să ne scrie la pont@cancan.ro!
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute