Ana s-a stins din viață, după o liposucție. Prin ce chinuri groaznice a trecut tânăra de 31 de ani

Ana s-a stins din viață, după o liposucție. Prin ce chinuri groaznice a trecut tânăra de 31 de ani

O femeie, în vârstă de 31 de ani, a murit după ce și-a făcut o liposucție cu laser. Intervenția i-a provocat probleme respiratorii, iar timp de cinci ore tânăra a așteptat oxigen la spital. O anchetă a fost deschisă în acest caz.

Ana Rosa Mavarez a fost supusă unei procedurii minim invazive la unitatea de chirurgie ambulatorie Marina Plaza, sâmbătă seara. Problemele de sănătate au apărut imediat după intervenție. Femeia a fost transportată de urgență la o unitate medicală, unde a fost declarată moartă, duminică dimineața.

Autoritățile l-au arestat pe doctorul Alexander Larrochelle, cel care ar fi operat-o pe Ana. Medicul a fost reținut pentru o perioadă de până la 45 de zile, timp în care anchetatorii vor face cercetări.

Ana s-a stins din viață, după o liposucție

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz

Din primele informații, starea femeii s-a înrăutățit, după ce Dr. Larrochelle a folosit un laser pentru a sparge celulele adipoase. Mama tinerei a povestit că Ana s-a plâns de dureri puternice, însă medicii nu i-au administrat niciun medicament.

CITEȘTE ȘI: O MAI ȚII MINTE PE MAGDA CIUMAC? FOSTA ASISTENTĂ OTV TRĂIEȘTE UN COȘMAR: ”MI-A SPUS CĂ A MURIT SOȚUL MEU”

Femeia a adăugat că Ana Mavarez avea propria ei pompă de liposucție în unitate, care ar fi trebuit folosită pentru a reduce umflăturile, dar că una dintre asistente a refuzat să o ajute.

Tânăra de 31 de ani a început să aibă convulsii în jurul orei 22:00 și a fost intubată abia la ora 12:30, când doctorul Larrochelle a apărut la clinică.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!