Acasă » Exclusiv » Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!

Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!

De: Raluca Bădică 10/08/2026 | 06:50

Anca și Doc au făcut dezvăluiri fără perdea în cadrul emisiunii CANCAN EXCLUSIV, despre unul dintre cele mai dificile momente din relația lor, după participarea la Survivor! Cei doi au ajuns chiar la despărțire, după ce Anca a mărturisit că a trecut printr-o adevărată criză emoțională în perioada în care soțul ei se afla în junglă. „Mi s-a părut toată viața mea o minciună”, spune Anca, după ce a observat felul în care DOC vorbea cu alte femei din competiție.

În timp ce Anca povestește că s-a apucat de sport, a slăbit 10 kilograme și a încercat să-și revină după perioada dificilă, DOC susține că nici măcar nu și-a imaginat că gesturile și comportamentul său din Survivor ar putea fi interpretate în acest fel. Mai mult, la întoarcerea acasă, cei doi au avut o discuție care a durat 10 ore, în care fiecare a încercat să explice prin ce a trecut.

Anca: „Mi s-a părut toată viața mea o minciună”

Vă reamintim că DOC, pe numele său real Vlad Munteanu, a participat în 2023 la Survivor România, competiție desfășurată în Republica Dominicană. Întreaga emisiune cu cei doi poate fi vizionată duminică, 9 august, de la ora 18:00, pe canalul de YouTube CANCAN.RO.

DOC și Anca, în platoul CANCAN EXCLUSIV

Anca: Ne-am despărțit o singură dată la Survivor, ca să zic așa, după Survivor.

CANCAN: De ce? De la ce v-ați luat?

Anca: Vlad își amintește ceva, eu altceva. Eu, cât a fost el acolo, am înnebunit. Lumea crede că de gelozie. Eu nu știu de la ce am înnebunit, mi s-a părut toată viața mea o minciună din cauza felului în care Vlad vorbea. Foarte ciudat. În sensul în care ce îmi spunea mie acasă, cu aceeași intonație, le spunea și altor persoane de sex feminin.

Doc: Nu se mai simțea specială.

Anca: Nevoia mea de a mă mai simți specială pentru soțul meu a picat și am zis: „Stai așa, că vorbește așa cu toate fetele.” Mi-au venit toți gărgăunii, m-am apucat de sport, am slăbit 10 kg. După care m-am enervat și m-am făcut și bine. Deci el era acolo, timp în care eu am trecut printr-o depresie, m-am apucat de sport, am slăbit și mi-am și revenit.

CANCAN: Tu nu știai nimic, Doc?

Doc: Nu, nu. Eu eram pe insula cu Grebenișan. (râde)

Anca: Eu nu puteam să vorbesc cu el, că dacă tu te cerți cu omul, se mai duc din ele. Eu nu puteam comunica cu el, că el pierdea toate probele de comunicare.

CANCAN: Cu cine erai, Doc, tu pe insulă?

Doc: Eu nu știu, asta să o întrebăm pe Anca. Eu nu eram acolo cu nicio femeie.

Anca: Era cu Ada Dumitru, pe care acum o ador, cu Bianca, cu care acum m-am împrietenit, și pe restul nu le mai țin minte, că toate restul îl urau, ceea ce chiar înțeleg.

DOC:”Eu nu eram acolo cu nicio femeie”

CANCAN: Și aveai una anume pe care te luase?

Anca: Nu. A fost o fază cu Bianca, chiar în CanCan, dar eu deja eram luată, chiar îmi trecuse.

Doc: Astea toate se întâmplau pe canapea la noi acasă, eu fiind în junglă, necălcat, cu toate viperele alea în jurul meu care s-au întors împotriva noastră, deci eram terminat psihic. Și ea trecea prin astea pe canapea, unde era foarte greu. Și se termină, mă întorc acasă și am stat o noapte de vorbă.

CANCAN: Tu, știind-o pe Ancuța, te gândeai că ar putea să o deranjeze ceva din ce faci tu acolo?

Doc: Eu, știind clar că nu am făcut nimic cu nimeni acolo și nici intenția nu a fost să fac ceva. Fizic, nu aveai cum acolo să ai instinctul fizic să faci asta cu cineva. Erai sleit. Dragostea era ultimul lucru pe care voiai să-l faci. Mie nu mi-a trecut o clipă prin cap că cineva poate să zică că eu am făcut ceva cu o femeie pe acolo. Era ireal. Eu fiind filmat non-stop.

Anca: Dar nici eu nu m-am gândit că ai găsit un copac și făceai ceva pe acolo. Pe mine mă deranja cum vorbeai și te purtai.

Doc: Aaa, asta nici atât. Să te gândești că o deranja cum vorbeam eu acolo cu femeile…

Anca: Din momentul ăla am simțit că viața mea este o minciună. Adică eu nu sunt zeița nimănui?

DOC:”Mie nu mi-a trecut o clipă prin cap că cineva poate să zică că eu am făcut ceva cu o femeie pe acolo”

CANCAN: Tu ai venit acasă după terminarea Survivor și cum a fost?

Doc: Am venit acasă terminat, devastat. Nu știu cum am venit, o stare groaznică. Și ce se întâmplase, și cum am ieșit, dar mă simțeam eliberat că am scăpat. Abia așteptam să ajung acasă la ea, să mă victimizez, să-i spun ce rău a fost, să mă ia în brațe. A fost nașpa, a fost foarte greu. Și când vin acasă…

Anca: Stai așa, că nu este așa. El s-a așezat să fie el victima și am început eu: „Stai să vezi ce greu mi-a fost mie!” Zece ore i-am vorbit cât de groaznic mi-a fost mie aici, pe canapea.

CANCAN: Cum ai trecut peste explicațiile pe care el ți le-a dat, Anca, de la Survivor?

Anca: Dar eu nu am mai apucat să dau nicio explicație. El se deschide acum mai mult decât s-a deschis atunci.

Doc: Adevărat. Așa este.

NU RATA: SOȚIA LUI DOC L-A LĂSAT SINGUR LA FESTIVAL DUPĂ UN GEST CARE A SCOS-O DIN SĂRITE: „AM PLĂTIT 10 MILIOANE PE AVION PÂNĂ LA BUCUREȘTI”

CITEŞTE ŞI: DOC ȘI ANCA MUNTEANU S-AU ÎMBOLNĂVIT GRAV ÎN EGIPT! AU SCĂPAT DUPĂ O LUNĂ DE BOALĂ: „AM FĂCUT…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video