Andrew Tate, luat peste picior de o celebră actriță din SUA după ce s-a plâns de condițiile din închisoare: „Țipă toată noaptea”

Fratii Andrew si Tristan Tate, cercetati pentru viol si trafic de persoane/ ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Andrew și Tristan Tate se află în spatele gratiilor, după ce au fost reținuți în Statele Unite ale Americii într-un dosar unde sunt vizați de noi acuzații de viol, trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, pornografie și agresiune.

În urmă cu o săptămână, frații Tate au fost arestați în SUA după ce procurorii britanici au formulat 38 de noi capete de acuzare împotriva lor. Andrew Tate este acuzat de alte 7 capete de acuzare pentru viol, trafic de persoane în scopul exploatării sexuale și pornografie infantilă.

Fratele său, Tristan Tate, este acuzat de agresiune sexuală, viol și trafic de persoane în scopul exploatării sexuale. Faptele ar fi fost comise între iulie 2010 și august 2017, iar în prezent, numărul victimelor din dosar a ajuns la 7 (vezi AICI cum au fost filați înainte de arestare).

Andrew Tate se plânge colegii de celulă din închisoare

Cei doi au fost arestați de agenții federali în Miami, în urma unui mandat internațional emis la solicitarea autorităților din Marea Britanie. Ei sunt încarcerați într-o închisoare federală de maximă siguranță în Florida, în regim de izolare, fără vizite și fără contact cu lumea exterioară. Într-un mesaj publicat pe X, Andrew Tate se plânge de vecinul său de celulă, pe care l-a numit „un canibal care țipă toată noaptea”.

„Sunt deținut în SHU, cel mai înalt nivel de securitate existent. Fără acces la magazinul închisorii. Fără vizite. Fără contact cu lumea exterioară. Vecinul meu este un canibal care țipă toată noaptea”, a scris Andrew Tate

Mesajul său nu a trecut neobservat, nemulțumirea sa fiind ironizată de utilizatori. Printre ei se numără și actrița americană Christina Ricci, care i-a răspuns la mesaj cu o replică tăioasă: „Mă simt mai bine, mersi!”, a scris actrița, după ce Andrew Tate s-a plâns de condițiile din spatele gratiilor.

Christina Ricci. sursă foto: Profimedia

„Putea fi mai rău, cu un vecin care e un pedofil enervant, de tipul „mascul alfa”

„Pare locul perfect. Tine-ne la curent”

„Condoleanțe pentru canibal”, au mai comentat utilizatorii.

NU RATA: Filaj ca-n filme la Miami! Frații Tate, supravegheați cu o zi înainte de arestare. Mandatul a fost pus în mișcare prin FaceTime

Frații Tate au încercat să cumpere informații-cheie din dosar înainte să fie încătușați în Miami. Numele victimelor, vânate cu bani și promisiuni

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Click.ro
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util