Angel Labruna, cel mai bun marcator din istoria El Superclasico

Angel Labruna, cel mai bun marcator din istoria El Superclasico

În întreaga istorie, garnisită cu cele mai strălucitoare staruri ale fotbalului sud-american, nimeni nu s-a ridicat mai presus de Angel Labruna, care a rămas și astăzi cel mai prolific marcator din El Superclasico. Totodată, el este una dintre cele mai iubite personalități din istoria clubului „milionarilor” pentru care a strălucit atât ca jucător, cât și ca antrenor. Nu întâmplător Ziua Suporterilor lui River este sărbătorită în fiecare an pe 28 septembrie, data nașterii lui Angel Amadeo Labruna.

El a debutat pentru „milionari” pe 18 iunie 1939, într-un meci pierdut cu 1-0 în fața lui Estudiantes La Plata, când a purtat în premieră tricoul cu numărul 10.

În cele două decenii petrecute la River Plate, Angel Labruna a înscris 317 goluri în 515 meciuri, dintre care 293 de reușite au fost în campionat, performanță ce îl pasează pe locul secund în ierarhia all-time a celor mai buni marcatori din istoria ligii argentiniene, după Arsenio Erico. Labruna s-a evidențiat prin predilecția de a înscrie frecvent în cel mai fierbinte derby al fotbalului sud-american, Boca Juniors – River Plate, el fiind și în prezent cel mai prolific jucător din istoria El Superclasico, cu 22 de goluri în 16 confruntări.

Cu un instinct în fața porții inegalabil, Labruna a fost și golgeterul campionatului Argentinei de două ori, în 1943, cu 23 de goluri, și în 1945, cu 25 de reușite. El a debutat în 1942 în naționala Argentinei, pentru care va înscrie 17 goluri în 37 de selecții, câștigând două titluri de campion al Americii de Sud, în 1946 și 1955. Marele regret al lui Angelito Labruna, la fel ca și al membrilor generației sale, a fost că nu a putut străluci pe scena Cupei Mondiale în apogeul carierei sale întrucât Federația Argentiniană de Fotbal a refuzat să participe la turneele finale din 1950 și 1954. Astfel, singura apariție a lui Labruna la Cupa Mondială a fost la ediția din Suedia, din 1958, când avea aproape 40 de ani, iar Argentina a părăsit competiția încă din faza grupelor.

În 1959, Angel Labruna a plecat de la River Plate pentru a juca în Uruguay, la Rampla Juniors, și în Chile, la Rangers de Talca, iar cariera și-a încheiat-o în Argentina, la Platense, în 1961, când avea deja 43 de ani.

Pe 19 septembrie 1983, Angel Labruna a încetat din viață în urma unui infarct. Avea 64 de ani.

P.S. Povestea completă a lui Angel Labruna poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mesajul DUREROS al lui Cindy Crawford pentru fiul ei înainte ca tânărul să se stingă din viață: „Sunt atât de mândră de…”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mesajul DUREROS al lui Cindy Crawford pentru fiul ei înainte ca tânărul să se stingă din viață: „Sunt atât de mândră de…”
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Click.ro
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Gandul.ro
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!