Angela Rusu, de urgență la poliție! Copiii ei au fost amenințați: „Am plâns. Nu se poate așa ceva!”

Angela Rusu, de urgență la poliție! Copiii ei au fost amenințați: „Am plâns. Nu se poate așa ceva!”
Angela Rusu a ajuns la poliție! Copiii ei sunt în pericol: „Am plâns, nu se poate așa ceva”

Angela Rusu (51 de ani) trece prin unul dintre cele mai grele momente din viața sa. Artista a luat o decizie radicală după ce a descoperit un mesaj șocant primit în mediul online, în care o femeie le-ar fi dorit răul copiilor ei. Cântăreața a spus că, de-a lungul timpului, a fost ținta numeroaselor atacuri și comentarii răutăcioase, însă de această dată situația a depășit orice limită. Revoltată și cu lacrimi în ochi, vedeta a decis să apeleze la oamenii legii.

Totul s-ar fi petrecut după ce Angela Rusu și-a verificat mesajele primite pe rețelele sociale. Printre numeroasele comentarii, unul a făcut-o să înghețe. Potrivit artistei, mesajul făcea referire la copiii ei, iar conținutul l-a considerat atât de grav încât nu a mai stat pe gânduri.

Angela Rusu a ajuns la poliție!

După ce a discutat cu soțul său, cei doi au hotărât că singura soluție este să depună o plângere la Poliție și să lase autoritățile să stabilească exact ce s-a întâmplat.

„M-am trezit de dimineață, am citit mesajele, ca de obicei, într-adevăr, recunosc că primesc și mesaje, cum de altfel, primește toată lumea, mesaje urâte sau hate. Pot să trec peste price mesaj și orice jignire, dar până la copiii mei. Sincer, pe moment, am vorbit cu soțul meu și ne-am zis ce să facem, cum să reacționăm. Am vorbit între timp și la poliție, pentru o plângere. Eu ajung în seara asta din Germania, iar mâine voi merge și la poliție să dau o declarație și să reclam acest mesaj și pe această doamnă”, a declarat Angela Rusu la TV.

Angela Rusu a ajuns la poliție! Copiii ei sunt în pericol: „Am plâns, nu se poate așa ceva”

Angela Rusu a ajuns la poliție! Copiii ei sunt în pericol: „Am plâns, nu se poate așa ceva”

Artista a spus că este obișnuită cu valul de critici care vine odată cu statutul de persoană publică și că, în mod normal, nu le acordă prea multă atenție. Însă în momentul în care au fost implicați copiii ei, totul s-a schimbat.

Artista a izbucnit în lacrimi

Vedeta a mărturisit că a izbucnit în plâns imediat după ce a citit mesajul și că emoțiile au copleșit-o complet. Cântăreața a spus că nici măcar acum nu îi este ușor să vorbească despre cele întâmplate și că nu poate înțelege cum cineva poate ajunge să amenințe niște copii.

„Eu citind mesajele, și acum am emoții și îmi vine să plâng. Crede-mă că am plâns, nu se poate așa ceva, adică să ajungi să vorbești de copiii mei, nu accept așa ceva. Și cred că nimeni din lumea aceasta nu ar accepta, indiferent de cât de importantă ești, ca persoană publică”, a mai spus cântăreața.

Hotărâtă să nu lase lucrurile așa, Angela Rusu a anunțat că va merge în fața autorităților și că va face reclamație. Artista speră ca situația să fie lămurită cât mai repede și consideră că astfel de gesturi nu ar trebui tolerate, mai ales atunci când în mijloc sunt implicați copiii.

VEZI ȘI: Dieta prin care Angela Rusu a slăbit 26 de kilograme. Secretele cântăreței

„Operația a durat 4 ore. Luam 10 antidepresive pe zi!” Drama prin care a trecut Angela Rusu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!