ANM a emis trei avertizări Cod galben. Rafale de peste 80 km/h și caniculă severă

ANM a emis trei avertizări Cod galben. Rafale de peste 80 km/h și caniculă severă

Vremea pregătește o schimbare spectaculoasă, iar meteorologii au emis nu mai puțin de trei avertizări Cod galben pentru sâmbătă, 8 august. În timp ce într-o parte a țării temperaturile vor deveni greu de suportat, în alte regiuni se anunță furtuni și vânt puternic.

Prima surpriză vine din sud și vest. De la ora 10:00, căldura își intră serios în drepturi, iar temperaturile vor urca până la 37 de grade. Banatul, Oltenia, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei se află sub avertizare până la ora 21:00.

Meteorologii atrag atenția și asupra disconfortului termic. Indicele temperatură-umezeală va atinge sau chiar va depăși pragul critic de 80 de unități.

Vremea o ia razna!

În timp ce unii români se vor topi de căldură, alții vor avea parte de o vreme complet diferită. Moldova, estul Munteniei și nordul Dobrogei intră sub Cod galben de intensificări ale vântului, valabil între orele 10:00 și 23:00.

Sursa foto: Pexels

Rafalele vor ajunge la 50-70 km/h. Probleme pot apărea și în vestul și sud-vestul țării, unde vântul va avea, local, viteze de 40-45 km/h, iar izolat poate trece de 50-55 km/h. Partea cea mai agitată a zilei este anunțată pentru intervalul 12:00-22:00.

Vijelii, ploi torențiale și descărcări electrice

Jumătatea de vest a Munteniei, estul Olteniei, sudul și estul Transilvaniei, dar și zonele montane pot fi lovite de vijelii, ploi torențiale și descărcări electrice. În anumite zone, rafalele pot trece de 80 km/h. Pe lângă vântul puternic, meteorologii anunță și posibilitatea apariției grindinei de mici dimensiuni.

Ploile nu vor fi deloc de neglijat. În doar una până la trei ore, cantitățile de apă pot ajunge la 15-20 de litri pe metru pătrat. În zonele montane, pe suprafețe restrânse, se pot strânge chiar 30-50 de litri pe metru pătrat. Iar instabilitatea atmosferică poate apărea local și în alte zone din Oltenia, Muntenia și Transilvania.

ANM recomandă atenție sporită în zonele aflate sub avertizare, mai ales în intervalele în care sunt prognozate vijelii și ploi torențiale.

VEZI ȘI: Vremea extremă a lovit mai multe orașe din România. Vijeliile au smuls acoperișuri și au inundat străzile

Meteorologii Accuweather anunță un nou val de caniculă în România, începând cu 16 august. Câte zile durează și ce temperaturi se vor atinge

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!