Întoarcerea din spațiu nu înseamnă doar revenirea acasă, ci și începutul unei experiențe emoționale greu de descris, relatează site-ul Upworthy. După misiunea Artemis II, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de jumătate de secol, astronauții NASA au vorbit despre schimbarea profundă de perspectivă pe care au trăit-o și despre dificultatea de a explica ceea ce au simțit privind Pământul din spațiu.
Astronauții numesc această transformare interioară „overview effect”, un fenomen psihologic descris de multe dintre persoanele care au ajuns în spațiu. Privind Pământul de la sute de mii de kilometri distanță, granițele dintre state dispar, conflictele și diferențele dintre oameni par lipsite de importanță, iar planeta apare ca un întreg fragil, suspendat în întunericul cosmic.
Comandantul misiunii Artemis II, Reid Wiseman, spune că experiența l-a copleșit atât de puternic încât, după întoarcerea pe Pământ, a simțit nevoia să vorbească cu un preot militar.
„Nu sunt o persoană religioasă, dar nu mai găseam altă modalitate de a explica ceea ce trăisem. L-am rugat pe capelanul navei Marinei să vină să ne vadă câteva minute. Când a intrat în încăpere și am văzut crucea de pe uniforma lui, pur și simplu am izbucnit în lacrimi”, a mărturisit astronautul.
El spune că este aproape imposibil să exprime în cuvinte ce a însemnat pentru el această călătorie.
Unul dintre cele mai impresionante momente ale misiunii a fost eclipsarea Soarelui de către Lună. Wiseman își amintește că, în timp ce privea spectacolul cosmic, s-a întors către colegul său Victor Glover și i-a spus:
„Nu cred că omenirea a evoluat până în punctul în care să poată înțelege ceea ce privim acum.”
Și astronautul canadian Jeremy Hansen spune că nu găsește cuvintele potrivite pentru a descrie ceea ce a trăit. Cel mai mult l-a impresionat profunzimea galaxiei, vizibilă prin hubloul capsulei atunci când lumina era favorabilă.
„Ceea ce îmi atrăgea mereu atenția era această profunzime incredibilă a galaxiei. A fost ceva uluitor. M-am simțit extrem de fragil și infinit de mic”, a spus Hansen.
Un alt lucru care i-a impresionat profund pe membrii echipajului a fost aspectul atmosferei terestre. Din spațiu, aceasta apare ca o peliculă extrem de subțire, aproape imperceptibilă. Specialista misiunii, Christina Koch, spune că atunci când nava se afla pe partea întunecată a Pământului putea vedea chiar și o fină linie verde care marca limita atmosferei.
„Îți dai seama că fiecare om pe care îl cunoști, fiecare formă de viață și tot ceea ce există se află în interiorul acelei linii extrem de subțiri. Dincolo de ea, totul este complet ostil vieții”, a explicat astronauta.
Această imagine i-a făcut pe membrii echipajului să conștientizeze cât de fragilă este planeta și cât de ușor poate fi afectat echilibrul care face posibilă existența vieții.
Potrivit astronauților, adevărata provocare începe după revenirea acasă. Victor Glover spune că fiecare astronaut trebuie să decidă ce face cu această experiență și dacă o lasă să îi schimbe viața.
„Te întorci la nivelul mării și ai de făcut o alegere. Vei încerca să trăiești puțin diferit? Vei alege cu adevărat să fii membru al comunității numite Pământ?”, a întrebat el retoric.
Misiunea Artemis II, prima care a dus un echipaj uman în jurul Lunii după Apollo 17 din 1972, a reprezentat mai mult decât un nou pas în explorarea spațiului cosmic. Pentru cei patru astronauți aflați la bord, călătoria a devenit și o experiență profund personală, care le-a schimbat definitiv perspectiva asupra planetei, a umanității și a locului nostru în Univers.